Precizări. Una dintre posibilităţile de analiză politică este cea a bolilor ei, a patologiei intrinseci. Intenţionez să tratez în câteva articole patologiile politice ale actualei scene politice româneşti. Vreu să precizez înainte de asta urmatoarele. Voi urmări o dimensiune etică şi una pragmatică, dar ocolind marile teme ale moralităţii expuse, de exemplu, in decalogul biblic. Este redundant , de exemplu, şi lipsit de rezultat să spunem politicienilor: să nu furi! Se spune de cateva mii de ani si nu avem rezultate prea mari. Vom încerca să ne apropiem mai mult de misiunile politicii şi functionalităţii ei sociale şi vom analiza patologiile care influentează viaţa socială şi comunitară.

Mai este un lucru, nu interpretez partinic patologiile politice, sunt convins că aceste boli şi păcate ale politicii nu sunt dependente de orientarea politică, de zona ideologică, ci sunt păcate ale politicii româneşti din această perioadă.

Si incă un lucru: când voi da un exemplu sau altul, aceasta nu este o caracterizare definitivă a politicianului care a făcut unul sau altul din gesturile ilustrative. Fiecare politician are partea lui de lumină sau intuneric, de greşeala şi fapte vrednice. Probabil proportia dintre ele trebuie s-o judece electoratul atunci când dă cu ştampila.

Despre futilul din politică sau demagogia faptelor. Viaţa politică este plină de demagogie prin natura ei. In Grecia antică cuvîntul demagog nu avea o prea mare încărcătură negativă, sau cel puţin, nu cea de astăzi. Mileniile care ne despart de greci şi politica de agora au accentuat semnificaţia negativă, demagogia este o promisiune mincinoasă făcută de un politician. Dacă demagog însemna la început politician cu oarecare abilitate de a vorbi, la Aristotel demagogia este guvernarea celor inculti: oriunde puterea este în mâna bogaţilor este oligarhie, oriunde puterea este în mân