Nouă timişoreni se pregătesc intens pentru participarea în premieră la Campionatul Naţional de Pescuit la Crap. Sportivii timişoreni speră să ajungă la Campionatul Mondial din Anglia.
Urmând iubirea faţă de clubul fanion al Timişoarei, C.S. Carp West, care a luat fiinţă în urmă cu doi ani, va avea echipament în culorile alb-violet-negru. Nouă dintre sportivii legitimaţi se pregătesc pentru a participa la Campionatul Naţional de Pescuit la Crap. Marele pot este calificarea la Campionatul Mondial, găzduit la vară în Anglia.
Premieră bănăţeană
„Este prima dată când participă timişoreni la această competiţie. O parte din componenţii lotului va pleca să se pregătească pe lacul Floreasca, unde se va desfăşura prima etapă din campionatul naţional. În total sunt cinci etape, însă fiecare este eliminatorie”, a declarat Dan Boştioacă, coordonatorul echipei Carp West.
Sport costisitor
Componenţii echipei bănăţene pregătesc strategia potrivită pentru a face o figură cât mai bună în campionat. Astfel, investiţiile în ustensile sunt pe măsura pescuitului de performanţă. „Echipamentul de pescuit poate face diferenţa dintre pescari în concursuri. Prin calitatea lor pot ajuta la capturarea peştelui”, a mai spus Boştioacă.
Spre exemplu, o lansetă performantă poate costa între 1.400 de lei şi câteva mii de euro. O baterie de lansete, cum le spun pescarii, format din patru lansete, patru avertizoare, swinger şi suport poate ajunge până la 30.000 de lei.