Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vulcanii Noroioşi, adevărat magnet pentru vedete

Publicat in Adevarul, duminică 11 aprilie 2010 ·

Producătorii din showbiz sunt atraşi de peisajul selenar, dar şi de tariful mic pentru închirierea locaţiei de filmare. Zeci de reclame tv, videocplipuri ale unor vedete, pictoriale sau fotografii artistice, precum şi scene din filme celebre, au fost realizate pe platoul natural Vulcanii Noroioşi, din judeţul Buzău.

Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici sunt situaţi în Subcarpaţii de Curbură, pe raza comunei Scorţoasa, şi se întind pe câteva sute de hectare. Conurile vulcanilor de noroi şi pământul arid din jurul lor, în care aluviunile au săpat cratere adânci chiar de doi metri, compun un peisaj unic, atractiv atât pentru turişti cât mai ales pentru profesioniştii din domeniul foto - video.

Custodele rezervaţiei naturale Vulcanii Noroioşi spune că a avut şansa să vadă la lucru numeroase vedete înconjurate de echipe de filmare.

„Unii producători spun că ar trebui să las la preţ fiindcă ne fac reclamă, însă eu le explic că tariful de 900 de lei pe ziua de filmare este fix. Sunt de acord iar unii chiar ne spun după aceea, râzând, că oricum este un preţ foarte mic", ne-a declarat Dumitru Roşu, custodele Vulcanilor Noroioşi.

Anul acesta, ultimii care au filmat la Vulcanii Noroioşi au fost Huidu şi Găinuşă. Echipa Cronicii a realizat un clip publicitar pentru o platformă de televiziune digitală.

Anul trecut, una dintre cele mai cunoscute cântăreţe din generaţia tânără, Inna, a fost la Vulcani, pentru o sesiune foto. Artistul Edward Aninaru i-a realizat vedetei un portofoliu de fotografii artistice, care au ajuns deja în toate colţurile lumii, acolo unde Inna a reuşit în ultimii doi ani să îşi fani.

„Şase ore a durat şedinţa iar rezultatul a fost extraordinar. Din toată lumea am primit felicitări şi foarte mulţi ne-au întrebat dacă decorul a fost creat în Photoshop", ne-a declarat Lucian Ştefa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°