Aşa spunea un comentator (Cris, pentru cunoscători) la articolul meu de ieri referitor la prăbuşirea avionului delegaţiei poloneze la Smolensk, că, deşi “nu merită”, ar trebui să luăm avion nou pentru preşedinte. Da, eu zic că trebuie, dar şi merită, nu pentru că e vorba de Băsescu, ci pentru că e vorba de instituţia prezidenţială. Nu numai pentru că riscă să cadă avionul bătrân de 36 de ani (cu 16 ani mai bătrân decât Tupolevul cu care s-a prăbuşit preşedintele Poloniei), ci pentru că ne facem de râs: acest avion, dacă nu ar fi al preşedintelui, nu ar fi acceptat pe aeroporturile din Europa. Iar din cauza poluării fonice, are nevoie de autorizaţie specială pentru a ateriza noaptea. Cică nici nu mai zboară vreun avion ca aeronava Carpaţi pe undeva prin lume, Boeing 707, si cica suntem o naţiune europeană!
Ca să nu mai spun că un avion prezidenţial fără internet la bord în anul 2010 este destul de penibil. Nici nu mai deschid discuţia despre sisteme antirachetă…După cum probabil ştiţi deja, discuţia despre achiziţionarea unei noi aeronave prezidenţiale s-a împotmolit în scandalurile politice dintre Tăriceanu şi Băsescu.
Al doilea punct asupra căruia ar trebui să se oprească autorităţile române, după acela al achiziţionării unui nou avion prezidenţial, este acela că niciodată nu ar trebui ca preşedintele să călătorească în acelaşi avion cu premierul, aşa cum se mai întâmplă. După Smolensk, polonezii au rămas cu măcar cu premierul. Nu orice premier, ci unul care a trecut Polonia peste criză cu creştere economică. Ştiu că se vor găsi cinici care să spună că, la valoarea clasei politice din România, nu ar fi o mare pierdere: am văzut deja comentarii de acest tip. Pe lângă faptul că ar trebui să ascultăm cuvintele preşedintelui interimar al Poloniei, care a spus că în astfel de momente tragice trebuie trecut peste diferenţele dintre stânga şi dreapta în po
