Trupul neînsufleţit al preşedintelui polonez Lech Kaczynski, care a decedat sâmbătă dimineaţa într-un accident produs în apropiere de Smolensk, în vestul Rusiei, va fi repatriat la ora 12.00 GMT (15.00 ora României), a anunţat postul naţional de radio din Polonia, potrivit Mediafax.
Anterior, o sursă din cadrul administraţiei locale declarase pentru RIA Novosti că trupul neînsufleţit al preşedintelui polonez Lech Kaczynski va fi transportat direct la Varşovia de la locul accidentului, în timp ce toate celelalte cadavre vor fi trimise la Moscova.