Nu ştia ce e puşcăria până acum patru ani. A ajuns după gratii după ce a fost condamnat la şapte ani, pentru o tâlhărie pe care, susţine, nu a comis-o. Soţia lui a fost capul răutăţilor, dar el a fost considerat complice şi acum sunt amândoi la zdup. Cel mai rău îi pare nu de anii de libertate pierduţi, ci de faptul că nu le-a fost alături celor cinci copii pe care îi are cu prima nevastă.
Departe de ţară
S-a născut într-o familie numeroasă, fiind cel mai mic dintre opt fraţi. Când avea şase ani, a plecat cu toată familia în Germania. Rudele sale au reuşit să-i păcălească pe „băieţii cu ochi albaştri” cu ajutorul unei cunoştinţe mai descurcăreţe... „Se făceau paşapoarte de servici şi acea persoană ne-a făcut acte. Ne-am urcat în maşină şi am plecat în Ungaria. De acolo, nu îmi mai amintesc cum am ajuns în Germania, eram mic. Dar acolo am copilărit, acolo am crescut, acolo m-am şi însurat cu o ţigancă de a noastră. Aveam 15 ani”, îşi începe povestea Teglaş Fulger, un timişorean în vârstă de 29 de ani, încarcerat la Penitenciarul „Popa Şapcă”, pentru tâlhărie. Bărbatul spune că nu s-ar mai fi întors în ţară, dacă, în 2003, nu ar fi decedat bunica lui, cea care i-a ţinut loc de mamă, ani de-a rândul. „Părinţii mei stăteau şi ei în Germania, dar nu le-a prea păsat de mine. Eu am rămas în grija bunicilor. Aşa că îi spuneam bunicii «mamă». A fost dorinţa ei să o înmormântăm la Timişoara”. Aflăm că, după o săptămână de la înmormântare, s-a întors în Germania. „Acolo aveam tot. Mă ocupam cu automecanică, cumpăram şi vindeam maşini. Aveam case şi o soţie şi cinci copilaşi. Nu aveam de gând să mă mai întorc în ţară, chiar dacă aici mai aveam casa părinţilor, unde am crescut”.
S-a reîntors, însă, în România mai devreme decât credea. În 2005, împreună cu bunicul lui, au venit la Timişoara, cu gândul să facă reparaţii la casa pe care o aveau