Gradul de ocupare al hotelurilor din Capitala, unul dintre cei mai importanti indicatori in businessul hotelier, a inregistrat in primul trimestru al anului acesta o rata de crestere medie cu circa 5%, dupa ce mai bine de un an acest indicator a fost in scadere, pe o piata evaluata la 570 de milioane de euro anul trecut.
"Primul trimestru al anului acesta a fost mai bun comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Am inregistrat un grad de ocupare mai ridicat, in ciuda unui context economic in continuare nefavorabil", a declarat Adrian Adam, directorul de vanzari si marketing al hotelului de cinci stele Radisson Blu din Capitala.
Din cauza scaderii gradelor de ocupare si a tarifelor medii la cazare, piata hoteliera a inregistrat anul trecut un declin de circa 34%, pana la 570 de milioane de euro, potrivit companiei de consultanta Trend Hospitality.
Si hotelul de cinci stele Howard Johnson a raportat o crestere a gradului de ocupare cu cinci procente in primele trei luni, pana la 45%, dar in acelasi timp a anuntat si venituri mai mici cu aproape 11%.
Jucatorii din piata sustin ca desi gradele de ocupare au avut un trend usor ascendent in trimestrul unu, veniturile au fost mai mici, pe fondul reducerii tarifelor cu aproape 30% anul trecut, in vederea atragerii clientilor de business, ce aduc cele mai mari incasari.
Gradul de ocupare al hotelurilor din Capitala, unul dintre cei mai importanti indicatori in businessul hotelier, a inregistrat in primul trimestru al anului acesta o rata de crestere medie cu circa 5%, dupa ce mai bine de un an acest indicator a fost in scadere, pe o piata evaluata la 570 de milioane de euro anul trecut.
"Primul trimestru al anului acesta a fost mai bun comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Am inregistrat un grad de ocupare mai ridicat, in ciuda unui context economic in continuare nefavor