Instanţa supremă a respins, luni, cererea lui Cătălin Voicu de eliberare provizorie sub control judiciar, în dosarul în care a fost arestat preventiv pentru corupţie.
Avocatul senatorului a cerut ca şedinţa să fie secretă, însă solicitarea a fost respinsă. Iniţial, cererea de eliberare trebuia să fie judecată vineri, însă a fost amânată din cauză că avocatul lui Voicu nu s-a putut prezenta la acest termen. "Am cerut şedinţă secretă (a fost iîpotriva intrării presei în sala de judecată - n.r.) pentru că doresc să vă arăt realitatea. Deşi am fost luat de pe stradă într-o manieră incredibilă pentru o ţară europeană iî mileniul 3, blocat in circulaţie, cu civili fluturând catuşe şi cu mâinile pe pistoale, tras cu forţa din masina senatorială, am înţeles să colaborez cu organele judiciare," a spus senatorul. "Ultierior, văzând că nu mi se pune la dispoziţie un minim de probe, din ceea ce se afla la dosar, am facut uz de dreptul la tăcere", a adăugat el în timpul audierilor.
Voicu a vorbit despre alegerile de anul trecut care, în opinia sa, au fost fraudate."În data de 10 decembrie partidul meu m-a delegat să fac parte din grupul de persoane care a întocmit actţunea de contestare a validării alegerilor. Am fost ţinut două ore fără să fiu vazut de un procuror. Am aflat, ulterior, că în acel timp un grup de procurori şi poliţişti au verificat condiţiile în care a afost depusă acţiunea împotriva validării alegerii preşedintelui şi dacă nu cumva urma să aibă termen chiar a doua zi", a declarat senatorul.
El a lansat şi un atac la adresa prim-adjunctului şefului SRI, Florian Coldea. "Ma vad nevoit sa fac si urmatoarea remarca, pentrru ca procurorii au spus că instituţia care a produs aceste interceptări este una serioasă. Îmi amintesc şi că acum câţiva ani, un adjunct SRI, al cărui nume nu merită pomenit decât atunci când va ajunge aici, în boxă, lânga mine,