Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pomenirea morţilor, prilej de cerşetorie și speculă cu flori și lumânări

Publicat in Adevarul, luni 12 aprilie 2010 ·

Paştele Morţilor a adus în cimitirele arădene sute de cerşetori şi vânzători ambulanţi de flori şi lumânări. Arădenii au fost agresaţi de oameni ai străzii de toate vârstele, care pândeau pe după pietrele de mormânt.

Cei mai curajoşi dintre cerşetori îi abordau pe arădenii veniţi să pună o floare la mormintele celor dragi încă de la intrarea pe porţile cimitirelor cu eternul refren „dă-mi şi mie un leu”. Pe lângă deranjul provocat de oamenii străzii, persoanele care au venit să îşi pomenească rudele plecate din această viaţă au avut de înfruntat şi comercianţii de ocazie, amplasaţi şi ei lângă porţile de la intrare.

Aceştia îşi lăudau marfa şi îi îmbiau pe clienţi cu flori şi lumânări, la suprapreţ. „Ca norocul că am luat florile de ieri, din piaţă. Acum văd că aici cer pe patru narcise trei lei, ori în piaţă bucheţelul e un leu”, spune Maria Miştoc, o arădeancă venită la mormântul părinţilor săi.

Lumânări supraevaluate

Şi lumânările au fost motiv de îmbogăţire rapidă pentru comercianţi. Astfel, o lumânare specială pentru astfel de ocazii, antivânt, costa la poarta cimitirelor de la cinci lei în sus, în funcţie de mărime şi model, în vreme ce în orice complex comercial un set de patru lumânări costă trei lei. „Noi stăm aici toată ziua. Cine vrea să cumpere cumpără, cine nu, nu. E simplu”, rezumă Nicu Pordea, unul dintre vânzători. După ce au trecut cu bine de încercările de la poartă, arădenii au dat piept cu mamele care îşi târâiau ţâncii de doar câţiva anişori printre morminte şi care implorau cu voce sfâşietoare ajutor pentru cei mici. „Dă şi mie doamna un leu să iau mâncare la copii”, spune o mamă, arătând sugestiv către piciul de maxim trei ani care mai mult se târâie după ea, decât merge.

Preţuri de trei ori mai mari

ll Preţurile practicate în cimitire, ieri, au fost de circa trei ori mai mari decât cele di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 18 minute
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Vizită neanunțată a șefului NATO, Mark Rutte, la Odesa: „Sprijinul pentru Ucraina este neclintit”

Adevarul acum 59 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a făcut marți, 15 aprilie o vizită neanunțată în orașul Odesa, unde s-a întâlnit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Cu această ocazie, Rutte a reafirmat sprijinul ferm al NATO pentru Ucraina, în con

Sute de funcționari publici, concediați în Georgia pentru că au participat la manifestațiile pro-UE. Premierul Kobahidze: „O autoepurare”

HotNews acum 24 minute
Puterea din Georgia a concediat aproximativ 700 de funcţionari publici pentru că au sprijinit manifestaţiile pro-Uniunea Europeană care au avut loc începând de la sfârşitul anului trecut, potrivit filialei locale a organizaţiei anticorupţie Transpar

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 3 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi emailuri care vă înştiinţează că aveţi dreptul la rambursarea unor impozite

Adevarul acum 51 minute
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare.

CSM a dat aviz negativ proiectului privind modificarea pensiilor magistraților

Ziua Constanta acum o ora
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților privind modificarea pensiilor magistraților. Potrivit unui comunicat al CSM, proiectul cu privire la pensiile magistra

O placa de tavan fals s-a desprins în timpul unei operații, la Institutul Marius Nasta

HotNews acum 3 ore
O placă din tavanul fals al unei săli de operaţii a Institutului „Marius Nasta” din București s-a desprins în timpul unei intervenţii chirurgicale, relatează News.ro. Pacientul și personalul medical nu au fost în pericol, spun reprezentanții spitalu

Andrew Tate va fi judecat civil în Marea Britanie în 2027 pentru acuzaţii de abuz şi control coercitiv

News.ro acum 2 ore
Andrew Tate se va confrunta cu un proces civil în 2027 în Marea Britanie, fiind dat în judecată de patru femei pentru presupuse abuzuri fizice şi sexuale, într-un caz despre care avocaţii lor spun că este primul de acest fel din Marea Britanie în ca

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 3 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Cinci oferte pentru construcţia Lotului 3 autostrăzii Craiova – Filiaşi / Firme din România, Italia, Turcia şi Ucraina concurează pentru adjudecarea contractului în valoare de 2,71 miliarde de lei

News.ro acum o ora
Firme din România, Italia, Turcia şi Ucraina au depus oferte pentru construcţia Lotului 3 autostrăzii Craiova – Filiaşi, contract în valoare de 2,71 miliarde de lei.

Vremea

București
acum

14°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mar.

8°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

11°
mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

9°/17°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°