Bilanţul accidentului feroviar de luni dimineaţă, din Italia a ajuns la 11 morţi. Informaţiile anterioare indicau şapte persoane decedate. Un tren regional de pasageri a deraiat în provincia Merano, aflată în nordul Italiei. Accidentul a provocat rănirea a zeci de persoane, care au fost transportate la spitalul din Merano, în Tirolul de Sud.
Bilanţul accidentului feroviar de luni dimineaţă, din Italia a ajuns la 11 morţi. Informaţiile anterioare indicau şapte persoane decedate.
Un tren regional de pasageri a deraiat în provincia Merano, aflată în nordul Italiei. Accidentul a provocat rănirea a zeci de persoane, care au fost transportate la spitalul din Merano, în Tirolul de Sud.
"O alunecare de teren a lovit unul dintre cele două vagoane ale garniturii", precizase anterior un reprezentant al pompierilor.
Trenul a deraiat în jurul orei locale 9, în provincia Merano, în apropiere de frontiera cu Austria.
Numeroase autospeciale şi ambulanţe s-au deplasat la locul accidentului, în timp ce spitalele au fost plasate în stare de alertă.
Linia feroviară pe care s-a produs accidentul a fost inaugurată în 2005 şi este considerată ca fiind una dintre cele mai moderne din Italia.
Bilanţul accidentului feroviar de luni dimineaţă, din Italia a ajuns la 11 morţi. Informaţiile anterioare indicau şapte persoane decedate. Un tren regional de pasageri a deraiat în provincia Merano, aflată în nordul Italiei. Accidentul a provocat rănirea a zeci de persoane, care au fost transportate la spitalul din Merano, în Tirolul de Sud.
Bilanţul accidentului feroviar de luni dimineaţă, din Italia a ajuns la 11 morţi. Informaţiile anterioare indicau şapte persoane decedate.
Un tren regional de pasageri a deraiat în provincia Merano, aflată în nordul Italiei. Accidentul a provocat rănirea a zeci de persoane, care au fost transportate la spitalul din M