Cea mai vârstnică ploieşteancă şi-a sărbătorit, astăzi, ziua de naştere. S-a îmbrăcat în haine de ocazie, şi-a pus basma şi pantofi cu toc, pentru a-şi întâmpina musafirii, cu ocazia aniversării sale.
Este mică de statură, firavă, vorbeşte coerent, şi îşi poartă cu mândrie bastonul. Viaţa sa întreagă este o poveste. Originară din comuna prahoveană Râfov, Zamfira a fost al şaptelea copil al unor ţărani simpi şi cinstiţi. În anii adolescenţei a lucrat ca menajeră la boierul Cantacuzino. "Avem grijă de familia sa. Avea o gospodărie foarte mare. Făceam curăţenie, spălam rufele şi pregăteam mâncarea. Pentru ceea ce făceam pentru el, boierul a oferit familiei mele un teren pe care să-l folosim să ne câştigăm existenţa, pe toată perioada cât am fost angajată la el. După nişte ani, comuniştii i-au luat conacul şi terenurile, şi l-au pus să lucreze ca strungar la Piteşti. Acolo a murit", îşi aminteşte bătrâna, cu vocea tremurândă. Bea cafea cu lapte şi citeşte ziare S-a căsătorit la numai 18 ani cu un ploieştean care lucra ca maistru la rafinărie. "A fost o mare dragoste. Mi-am iubit mult soţul. El a murit de 53 de ani şi m-a lăsat singură. La 30 de ani, pentru că nu putea face copii, am înfiat-o pe una dintre fetele surorii mele. Avea numai doi ani. A fost copilul nostru de care am avut mare grijă", povesteşte ploieşteanca de 102 ani. Zamfira Moraru are trei nepoţi şi doi strănepoţi. De ani buni femeia locuieşte în Târgovişte împreună cu fiica sa. Bea cafea cu lapte în fiecare zi, îi plac supele de pui, citeşte ziare şi se uită la televizor. Îi place să se plimbe prin parc, şi străbate un kilometru, zilnic, pe jos. Astăzi, ea a revenit în Ploieşti pentru a fi sărbătorită, cu mare fast, de către municipalitate. Reprezentanţii Primăriei i-au oferit un tort aniversar şi câteva sute de lei. Alte două ploieştence au trecut deja pragul unui secol de viaţă.
