Are, deci, intrebarea un rol revolutionar, o functie de dinamitare? Sa vedem pe baza unui exemplu in cascada. Mi-am facut mai demult o teorie despre preeminenta interogatiei asupra raspunsului. Adica a pune intrebari ar fi, dupa mine, mai important decit a formula raspunsuri. Cel care intreaba e un explorator, paseste intiiul pe un teren viran, infrunta necunoscutul, isi asuma riscurile inerente unei atare prospectiuni. Intrebarea presupune nu doar inteligenta (se subintelege), ci si curaj si personalitate, este, implicit, si o proba de caracter. Si e absolut eronata zicala potrivit careia intrebarea vina n-are: are, si inca una magistrala, pentru ca incalca ordinea prestabilita a lucrurilor, perturbeaza inertia lor, vexeaza o traditie adesea impotmolita in rele. Este, in fapt, un mod de a acrosa confortul Sistemului. O sa para pueril, dar m-a strabatut la un moment dat indoiala ca intrebind - in loc sa exclame -, copilul lui Andersen ar fi subminat mai eficace conformismul si lasitatea celor din jur: intrebarea ar fi actionat, in acest caz, ca un injectabil, din interior, cu un garantat efect de redresare. Are, deci, intrebarea un rol revolutionar, o functie de dinamitare? Sa vedem pe baza unui exemplu in cascada: "Marea intrebare care framinta azi societatea e de ce, dupa un an de la consumarea acelor evenimente tragice, stim tot atit de putin. Nu prea, ci noua guvernare trebuie sa raspunda la respectiva intrebare. Dar si la inca multe altele. Iata doar citeva, luate la intimplare. Este sau nu este vinovat fostul ministru comunist al Apararii (azi mare crestin) de moartea nefericitului impuscat pe poligonul de la Bulboaca? De ce nu se spune nimic si despre ceilalti morti la 7 aprilie, cum ar fi Ion Tabuleac, Eugen Tap si Maxim Caniscev? Cine l-a rapit pe fostul deputat pepecedist Vlad Cubreacov? De ce CCA, in frunte cu Gheorghe Gorincioi (azi convertit la democrati