Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nici un bursier al Guvernului Rom�niei nu a fost angajat de stat

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 12 aprilie 2010 ·

Programul de burse la universităţi din străinătate, pentru care Guvernul a cheltuit din 2005 peste şase milioane de euro, a fost accesat de aproape 150 tineri, dar niciun absolvent nu a fost angajat de stat până în prezent, deşi studenţii sunt obligaţi prin contract să lucreze în instituţii publice. Din cauza dezinteresului instituţiilor implicate, niciunul dintre absolvenţii acestui program nu a fost repartizat să ocupe un post în sectorul public, condiţie impusă tinerilor chiar de către stat în schimbul bursei, iar Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) solicită absolvenţilor să urmeze şi cursuri de manageri publici, ca unică soluţie de repartizare a acestora pe un astfel de post, în condiţiile în care legislaţia aferentă programului nu prevede însă un astfel de curs, se arată într-un document oficial redactat în urmă cu trei săptămâni. În anul 2004, Executivul a instituit, începând cu anul universitar 2005-2006, împreună cu reprezentanţa în România a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, bursa specială "Guvernul României", prin care tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 35 ani beneficiază de susţinerea financiară a statului pentru a se perfecţiona la universităţi de prestigiu vest-europene şi nord-americane, urmând cursuri universitare, de masterat sau doctorat la universităţi din străinătate. Pentru selectarea beneficiarilor, Guvernul a constituit şi o comisie formată din reprezentanţi ai mediului academic, sectorului nonguvernamental, mediului de afaceri şi bancar, precum şi ai unor instituţii sau organisme internaţionale. Ca o condiţie să primească bursa în cuantum cuprins între 20.000-30.000 euro/an pentru o perioadă de studii de până la trei ani, tinerii au fost obligaţi de către autorităţi să semneze un contract prin care s-au angajat ca, la finalizarea studiilor, să se întoarcă în ţară şi să lucreze în sectorul public, pent

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 2 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 4 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum 2 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 4 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 7 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 2 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Aproape 48 de milioane de oameni au urmărit dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump, mult mai puțini decât la evenimente similare din trecut

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 48 de milioane de telespectatori au urmărit dezbaterea prezidenţială americană de joi dintre preşedintele democrat Joe Biden şi rivalul republican Donald Trump, potrivit datelor preliminare Nielsen, ceea ce sugerează că audienţa finală v

Fiii vrăjitoarei Sidonia judecați pentru omor după 4 luni de la crima de la Padina. Ce acuzații le mai aduc procurorii

Ziare.com acum 5 ore
La patru luni după oribila crimă de la Padina, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa au trimis vineri, 28 iunie, către instanţa de judecată dosarul în care cei trei fii ai autointitulatei vrăjitoare Sidonia sunt inculpaţi pentru om

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Vremea

București
acum

24°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

23°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

20°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°
mar.

17°/25°