Trei persoane au fost prinse în timp ce sustrăgeau motorină din două cisterne ale unor autotrenuri, pe strada Ighișului din Mediaş. Pentru a-i opri pe hoţi, poliţiştii au folosit armamentul din dotare, trăgând trei focuri în plan vertical.
CITIŢI ŞI
Trei persoane rănite după ce una dintre ele a călcat pe un proiectil neexplodat, în poligonul Cincu
Doi agenţi din sistemul de ordine şi siguranţă publică a Poliţiei Municipiului Mediaş au observant, duminică seara, în jurul orei 23.40, trei persoane ce sustrăgeau combustibil din două autotrenuri parcate pe strada Ighişu. În momentul în care agentii de poliţie s-au apropiat de cele trei persoane, în vederea legitimării, acestea au abandonat furtunele şi bidoanele pe care le foloseau şi au fugit. Pentru reţinerea lor, poliţiştii au folosit armamentul din dotare, trăgând trei focuri în plan vertical. „Cu ocazia folosirii armamentului din dotare nu au rezultat victime”, a explicat Luciana Balteș, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu. Până în momentul în care au fost depistaţi de către poliţişti, suspecţii au reuşit să scoată peste 100 de litri de motorină, pe care îi depozitaseră în bidoane de plastic.
Riscă să ajungă la închisoare
Potrivit reprezentanţilor IPJ Sibiu, hoţii au fost reţinuţi şi identificaţi. Corfu Mihai, în vârstă de 34 ani, Bârcea Augustin, în vârstă de 23 ani şi Weltan Gabriel, în vârstă de 16 ani, toţi domiciliaţi în localitatea Blăjel riscă acum închisoarea pentru faptele lor. Totodată , agenţii de poliţie au identificat alţi doi bărbaţi, complici ai acestora, care se aflau într-un autoturism din apropiere. „ Cercetările în acest caz sunt continuate de către lucrătorii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş, cu autorii în stare de reţinere, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecatoria Mediaş, respectiv Judecătoriei Mediaş cu propuner