Ce înseamnă “to perform” (a performa) în arta şi lumea contemporană?
A fi în faţa unor spectatori în urma unui acord convenţional. A manipula/dirija percepţia lor. A avea distanţă conceptuală faţă de acţiunea pe care o faci, a fi conştient de încă un strat de semnificaţie, a avea încă o intenţie. A deconstrui şi a reconstrui ceva pentru a demonstra sau interoga altceva; a privi în context, a pune în context. A încerca în practică (în acţiune) o idee, a experimenta noţiuni teoretice în plan corporal, a fi conştient de politica esteticii acţiunilor tale. A avea, implicit, o atitudine critică faţa de disciplina/domeniul în care manifestarea respectivă este încadrată cultural.
O acţiune devine performativă prin ceea ce produce (what it does), nu prin ceea ce descrie (what it says), de altfel termenul este împrumutat din studiile lingvistice, în particular din Cum să faci lucruri cu vorbe de J. L. Austin.
Deşi poate îngloba orice tehnici şi estetici spectaculare (joc actoricesc, diferite forme de dans, discurs tip lecture sau stand-up comedy), lipsa unui scenariu narativ sau fir epic, dezinteresul pentru “construcţia personajului” şi ieşirea din psihologie fac ca performance-ul să fie o practică non-teatrală sau post-teatrală. Valoarea intrinsecă a actului intră în plan secundar, virtuozitatea convenţională este “slabă”, nu ajunge să fie miza lucrării.
Expresivitatea performerului este dublată de intenţie reflexivă, aşadar, experienţa live nu constituie doar un divertisment estetic.
Sensurile şi ideile propuse într-un performance tind să circule pe orizontală (referinţe şi relaţii social-politice, deconstrucţia logicii reprezentării, context) şi nu pe verticală (simboluri, metafore, credinţă). Dar şi cele din urmă pot fi tratate, reluate critic sau utilizate în alte logici ale reprezentării.
Nu orice performance este performance art. @N
