Pe fondul unei situaţii economice dificile în Grecia, preţurile proprietăţilor de aici au scăzut destul de mult, fie că vorbim de segmentul de lux sau de cel „low budget".
Cu puţin noroc şi cu ajutorul unui consultant imobiliar local puteţi găsi o proprietate în oraşul grecesc Kalamata chiar şi la 18.000 de euro, ideală pentru petrecerea vacanţei sau închiriere. Localitatea este poziţionată chiar pe malul Mării Mediterane, în sudul Greciei. Studioul despre care vorbim are 30 de metri pătraţi, baie şi bucătărie şi este situat într-un bloc nou, cu loc de parcare şi aflat la doar câţiva zeci de metri de centrul oraşului.
Pe de altă parte, pentru iubitorii peisajelor insulare şi ai istoriei antice, Creta este unul din locurile ideale. Aici, pentru un apartament de 56 de metri pătraţi, cu un dormitor, living, baie şi bucătărie, veţi plăti 100.000 de euro. Proprietatea, localizată în apropierea anticului oraş Chania, beneficiază şi de un discount de 10% în cazul în care clientul achită cash, integral.
Oferte există şi în Atena şi nu puţine. Spre exemplu, pentru un apartament cu două camere, aflat într-o clădire nouă, situată în central oraşului, mobilat şi utilat, clientul va plăti 95.000 de euro, un preţ cu 25% mai mic faţă de cel cerut de dezvoltator în luna ianuarie. Acestei reduceri i se mai adaugă şi un discount de 5% în cazul achiziţiei prin plata cash.
Chilipiruri pentru investitorii străini
Şi pentru cei care doresc să achiziţioneze terenuri fie în vederea construirii unei case de vacanţă, fie a unui mini-complex de vile destinate închirierii, oferte sunt destule. Spre exemplu, în zona Istiea Edipsos, aproape de plajă, o parcelă de teren de 2.258 de metri pătraţi are un preţ de vânzare de 70.000 de euro, respectiv aproximativ 31 de euro pe metru pătrat. „Preţurile au scăzut mult, iar în unele zone ale Greciei chiar şi cu 70% faţă de an