Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Greşelile de pilotaj care au dus la mari dezastre în istoria aviaţiei

Publicat in Adevarul, luni 12 aprilie 2010 ·

Pilotul este omul de care depind vieţile tuturor pasagerilor, într-un avion. Pentru a ajunge la manşă, acesta are nevoie de sute de ore de zbor pe simulator şi o stăpânire de site care să ducă spre perfecţiune. Pregătirea acestor oameni este ireproşabilă iar greşelile se doresc a fi aproape nule.

Din păcate, sunt momente când cei care sunt la cârma aeronavelor greşesc şi pot produce adevărate catastrofe aviatice. Ultima dintre ele este cea în care şi-a pierdut viaţa preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski. „Din câte se pare, pilotul nu ar fi apreciat direct distanţa dintre relief şi apropierea de pistă”, este una din primele concluzii, ale experţilor.

Mai citiţi şi:

VIDEO Lech Walesa are dubii: „Pilotul este posibil să fi acţionat la indicaţiile cuiva"

VIDEO Duşmanii aviaţiei, de la condiţii meteo la terorişti

Accidente aviatice / avioane care s-au prăbuşit în ultimii ani

Aparatul, un TU-154, nu a avut probleme tehnice, deşi avea o vechime de aproape 20 de ani. „Chiar dacă vorbim de un Tupolev, acesta rămâne un aparat foarte sigur”, a fost de părere Magomed Tolboev, fost pilot. Redirec’ionarea aeronavei către un aeroport militar a ridicat mari semne de întrebare, mergându-se până la ideea unui atentat.

Fără îndoială, aceasta este cea mai mare tragedie din istoria aeronauticii poloneze, în catastrofa de la Smolensk, în Rusia, pierzându-şi viaţa, pe lângă preşedintele Poloniei, alţi 96 de oameni, dintre care 88 făceau parte din delegaţia oficială a acestei ţări, care urma să ajungă la Katin, pentru comemorarea celor 22.000 de ofiţeri polonezi ucişi în 1940 din ordinul lui Stalin.

Doi analişti consideră că mai importantă decât ancheta oficială este ceea ce vor crede oamenii despre accidentul de sâmbătă, din Rusia, în care au murit preşedintele Poloniei, soţia acestuia şi alţii 88 de oficiali polonezi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 4 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 7 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 4 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Zelenski: Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu SUA pentru a intensifica producţia de drone

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu o companie americană din domeniul apărării pentru a intensifica producţia de drone, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°