Dragă George,

Din nefericire, nenorocita asta de scrisoarea vine prea târziu. După cum am aflat de la prietenii noştri comuni, sâmbătă seara ai decis să-ţi închei socotelile cu viaţă. Ne-ai lăsat în stare de şoc şi foarte supăraţi. Nu înţeleg ce te-a deteminat să faci un asemenea gest, tocmai tu, un om absolut însetat de viaţă; însă nu despre asta vreau să vorbim. Să ştii că n-am terminat de citit ultimul tău roman, Viseptol. Îl am şi acum în calculator sub formă de manuscris necorectat. Promit că-l citesc curând şi, când ajung acasă, vin pe la tine şi-mi dau cu părerea. Şi să ştii că am fost în Constanţa recent, dar n-am avut timp să-ţi dau de veste şi să ne vedem, aşa cum stabilisem. Am avut ceva probleme şi oricum am stat puţin.

Sunt luni bune de când n-am mai vorbit, aşa că nu ştiu multe despre preocupările tale recente. Am auzit că n-ai mai trecut pe la redacţia revistei Tomis de ceva vreme. Dar, presupun, ăsta nu e chiar un lucru neobişnuit pentru tine. De la prieteni ştiu că nu mai puteai să scrii. Asta să fi fost? De la tine ştiam că mai nou te interesează animaţiile şi că vrei să faci un film. În toamnă te-am aşteptat la Animest. Ţi-am spus că vom avea ocazia să stăm de vorbă cu oameni din branşă, ţi-am spus că putem petrece câteva seri împreună şi ţi-am spus că vreau să-ţi prezint mulţi prieteni dragi mie. Dar n-ai venit nici acolo. Probabil aveai probleme cu banii, cu timpul şi cu tine însuţi. De fapt, ştii bine că mi-ar fi plăcut să te muţi în Bucureşti definitiv. Să găseşti ceva de lucru pe la vreun ziar şi să continui să scrii aici. Numai că tu, spre deosebire de mine, nu-ai putut sta depărta de Constanţa pentru mult timp. Am auzit că tragedia s-a petrecut în confortabilul tău apartament de pe strada Traian, aproape de locul în care Eminescu priveşte către mare. Mă întreb dacă în momentul ală nu şi-a întors privirea către tine? Regret fo