Un meşter popular din Codlea expune la Târgul de la Braşov un artefact unicat, care concentrează stilul ambiental al ţăranului român, din anii 90 – wc-ul din spatele casei
Prima dată când îl vezi nu ştii ce e. Apoi, o vagă bănuială te duce cu gândul la nopţile de iarnă de la ţară, cu - 20 de grade, când natura îţi face o mare şi grea chemare. Sau de zilele de primăvară când toate gâzele şi viespile roiau neastâmpărate, pe unde te aştepţi mai puţin. E wc-ul de la ţară, expus pe taraba unui meşter popular de la Târgul Meşteşugarilor.
Îndată ce te apropii, bănuiala dispare: chiar şi scândura din care e realizat are acea culoare cenuşie, dată de trecerea timpului. Prin crăpătura superioară - strămoşul gemuleţului de aerisire - se vede că e ocupat, aşa că cerem voie de la meşter. Acesta îngână din cap, şi noi dăm uşa într-o parte. Pe lada de lemn – aceea care are o gaură mare în mijloc – stă gânditor ţăranul român. E din lut, cu mustaţă şi „cămeşă” de ie, cu faţa şugubeaţă, parcă puţin încrâncenată. Nu-i lipseşte nimic, şi când spunem asta, trebuie să ne credeţi pe cuvânt. În jurul său, tranziţia şi-a spus cuvântul trădând un stil ambiental tipic anilor 90. La tabloul în care apare conducătorul preaiubit, aşezat nostalgic pe mijlocul uşii, îi zâmbesc lasciv nişte fete goale, din posterele desprinse de la jumătatea revistelor „sexy”. Lângă şi peste ele, întâlnim cântăreţi din Popcorn sau alte reviste de tineret, sau actori din serialele care goleau uliţele satului, la orele de difuzare.
E wc-ul preşedintelui
Meşterul care a zămislit wc-ul nu s-a dovedit prea vorbăreţ, fiind ocupat cu vânzarea răţuştelor de lut care au o gaură-n coadă şi una-n dos şi fluieră atunci când sufli cu putere în una din ele. Înţelegând că suntem de la ziar, a început să se fâstâcească. „Nu cred că e bine să intre la ziar. Nu mă reprezintă pe mine, eu am o f