După ce un oficial bancar ceh a acuzat că Fondul Monetar Internaţional a accelerat criza din statele Europei de Est, instituţia internaţională mai primeşte o lovitură cehă. FMI a efectuat o evaluare de slabă calitate a Cehiei la începutul anului trecut, contribuind astfel la valul de informaţii negative eronate care desenau un peisaj sumbru al situaţiei financiare a statului, a declarat Miroslav Singer, viceguvernator al băncii centrale de la Praga, potrivit Reuters. Criticile lu
După ce un oficial bancar ceh a acuzat că Fondul Monetar Internaţional a accelerat criza din statele Europei de Est, instituţia internaţională mai primeşte o lovitură cehă.
FMI a efectuat o evaluare de slabă calitate a Cehiei la începutul anului trecut, contribuind astfel la valul de informaţii negative eronate care desenau un peisaj sumbru al situaţiei financiare a statului, a declarat Miroslav Singer, viceguvernator al băncii centrale de la Praga, potrivit Reuters.
Criticile lui Singer la adresa Fondului Monetar Internaţional (FMI), publicate luni în ziarul Haspodarske Novini, se adaugă atacului dur lansat la începutul lunii aprilie de către un alt viceguvernator al băncii centrale a Cehiei, Mojmir Hampl.
Remarcile din 2 aprilie ale lui Hampl, care consideră că FMI a încercat să creeze o situaţie dificilă pentru a determina statele din Europa emergentă să ceară ajutorul creditorului de la Washington, au fost contrazise dur de FMI, în timp ce guvernatorul băncii centrale a Cehiei, Zdenek Tuma, s-a distanţat de aceste comentarii.
Panică şi expertiză redusă
Spre deosebire de Hampl, Singer acuză Fondul, într-o opinie publicată de ziarul ceh, că greşelile FMI în regiune au fost determinate de lipsă de competenţă, şi nu de rea intenţie.
"A fost mai mult o combinaţie de panică, expertiză redusă, sau pur şi simplu o încercare de a găsi oriunde o problemă,