Cele trei medalii de aur cucerite de Ninel Miculescu la Europenele de haltere de la Minsk nu au fost o surpriză pentru sportiv: „Mă aşteptam şi era cazul să mi se îndeplinească şi mie dorinţele". De departe, vedeta delegaţiei noastre a fost Ninel Miculescu care, la 25 de ani, a devenit triplu medaliat cu aur (total, smuls, aruncat) la categoria 69 de kilograme şi, implicit, una dintre cele mai mari speranţe ale României pentru Jocurile Olimpice de la Londra 2012. „Aceaste medalii nu reprezintă o surpriză pentru mine, mă aşteptam şi era cazul să mi se îndeplinească şi mie dorinţa. Am spus încă de anul trecut că îmi doresc aceste medalii. Nivelul competiţiei cred că a fost ceva mai scăzut, pentru că au fost câţiva sportivi care nu au venit prea bine pregătiţi. Chiar şi aşa, asta nu ia nimic din ceea ce am reuşit noi acolo", a spus Ninel Miculescu, a cărui poveste de viaţă este una de pus în ramă.
A călcat strâmb la 20 de ani
În 2006 era considerat unul dintre sportivii români cu şanse importante la medalii în perspectiva JO Beijing 2008, numai câ tânărul de 20 de ani a călcat strâmb la Europenele de la Wladyslawowo (Polonia), unde devenise vicecampion continental. În urma unor controale antidoping a fost depistat pozitiv cu steroizi anabolizanţi şi suspendat pentru doi ani.
Dezamăgit, cu bani puţini, Miculescu a fost la un pas să abandoneze halterele, mai ales că unii i-au propus să devină bodyguard.
A rămas la CS Dinamo, unde câştigă 300 de euro pe lună ca angajat civil, la care adaugă încă 700 de lei pe lună, indemnizaţie de lot olimpic.
Împreună, circa 2.000 lei, puţini pentru un tânăr cu familie şi un copil mic. A rezistat „tentaţiei" şi a continuat să lupte, revenirea fiind de senzaţie: vicecampion mondial în 2009 la smuls şi, acum, de trei ori medaliat cu aur la Europene!
Ce şi-ar putea dori mai mult? În primul rând, să reuş