I. DUMITRU de 56 ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism marca VW, în afara localităţii Ipoteşti, din direcţia loc. Ipoteşti către Cătămărăşti-Vale, datorită neatenţiei manifestată în timpul conducerii (încerca să pună centura de siguranţă pasagerului dreapta faţă), pierde controlul volanului, pătrunde pe contrasens şi impactează un copac aflat în afara părţii carosabile. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto I. DUMITRU şi a pasagerului dreapta faţă G. CONSTANTIN în vârstă de 71 ani, din municipiul Botoşani, fără a fi puse în evidenţă leziuni osoase, niciuna din cele două victime nefiind internată în spital. Conducătorul auto I. DUMITRU a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, fiindu-i recoltate de asemeanea şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se continuă cercetările faţă de I. Dumitru sub aspectul comiterii infracţiunii de ”vătămare corporală din culpă”, faptă prev. şi ped. de art.184 alin.1 şi 3 din Codul Penal.
Autori: A.B.
I. DUMITRU de 56 ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism marca VW, în afara localităţii Ipoteşti, din direcţia loc. Ipoteşti către Cătămărăşti-Vale, datorită neatenţiei manifestată în timpul conducerii (încerca să pună centura de siguranţă pasagerului dreapta faţă), pierde controlul volanului, pătrunde pe contrasens şi impactează un copac aflat în afara părţii carosabile. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto I. DUMITRU şi a pasagerului dreapta faţă G. CONSTANTIN în vârstă de 71 ani, din municipiul Botoşani, fără a fi puse în evidenţă leziuni osoase, niciuna din cele două victime nefiind internată în spital. Conducătorul auto I. DUMITRU a fost testat cu aparatul etilo