Titlurile companiei "Contor Group" Arad, listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul CGC, au reprezentat, în ultima lună, cel mai bun plasament financiar, aducând randamente maxime pentru persoanele care au vrut să-şi fructifice veniturile prin intermediul pieţei de capital. Astfel, investitorii care s-au orientat către titlurile CGC ar fi înregistrat, în perioada 9 martie - 9 aprilie , sporirea veniturilor cu 71%, dacă s-ar fi hotărât să-şi vândă acţiunile vineri.
Indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB, a consemnat o apreciere de 10,24%, în perioada analizată, în timp ce indicele BET-FI (exprimat în euro), care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, a raportat o creştere de 9,55%. Şi indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni, s-a apreciat cu 11,64%, la 606 puncte.
Tot pe plus au fost şi persoanele care au preferat, la 9 martie, să constituie depozite în lei la băncile comerciale. Cei mai inspiraţi însă au fost investitorii care s-au orientat spre ATE Bank şi Garanti Bank, raportând un câştig de 0,02% din suma investită iniţial, spre deosebire de persoanele care s-au orientat către alte bănci.
Mai mult au avut de câştigat persoanele care şi-au direcţionat economiile într-un depozit lunar în euro la o bancă comercială. Astfel, cei care au optat pentru această categorie de plasament ar fi obţinut în continuare un câştig de 0,27% dacă ar fi optat pentru depozitele în euro de la "ATE Bank", Banca Comercială Carpatica, Credit Europe Bank, Alpha, Garanti sau Marfin Bank.
Din aceleaşi motive, persoanele care nu şi-au utilizat resursele băneşti în această perioadă, fiind mai puţin încrezătoare în oportunităţile oferite de piaţă, au fost dezamăgite de decizie. Leul şi-a continuat evoluţia descendentă în raport cu mone