- Diverse - nr. 523 / 12 Aprilie, 2010 Celui despre care vom vorbi, i se pare ca adevarurilor, pe care le-a descoperit mai demult, nu le-a dat suficienta importanta, preferand sa le inlocuiasca cu o mare indiferenta sau un mare dispret fata de sentiment. Si le-a inlocuit cu niste formule _ de traire, de atitudine, de gandire _ care nu-i erau deloc pe potriva. Acum i se pare prea tarziu sa mai acorde vreo valoare acelor adevaruri. O parte din el tot a trecut in ele. Cu toate acestea nu cred ca profesorul Dumitru Matei este mai fals sau mai sarac. Uitarea isi face uneori loc, iar idealul e viata care ne ademeneste in leganarea ei, si dispare la cea mai usoara atingere, impinsa de puteri nevazute. Domnia sa vorbeste uneori de parca ceva s-ar fi sfarsit, iar de-aici incolo ar trebui sa se intample altceva, ca si cand timpul s-ar fi oprit pe un tarm pustiu, avand in spate marea, miscatoare, spatiu nesigur si strain, iar in fata numai deserturi. Sunt convins ca se gandeste de multe ori: "Poti stavili infrangerile si deziluziile?" Desigur, niciodata nu-i vine sa creada ca din bunatate, puritate, din tot ce a visat nu rodeste nimic… Se incrunta, zambeste, apoi cu tandrete, avantandu-se mai departe in lupta cu viata, meditand in functie de un singur reper fundamental, dragostea fata de semeni, scoasa de sub orice restrictie de exprimare. Pentru profesorul, directorul sau inspectorul general Dumitru Matei, invatamantul a fost singurul sau reazem, cel care i-a deschis constiinta asupra adevaratului sens, adica asupra imposibilitatii de a te exprima daca nu ai ajuns la limita cea mai adanca a perceperii fenomenelor. Invatamantul a insemnat si inseamna pentru inspectorul general un urias spatiu, in care se tot depoziteaza ceea ce inveti, cugeti si te indoiesti, ceea ce se distileaza din trairile consumate aparent fara vreun rost, in acest spatiu urmand sa se petreaca marea sinte