Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COMISIA EUROPEANĂ � "Desenează-mi un drept!" - dreptul la familie, preferat de copii

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 12 aprilie 2010 ·

Azi , ceremonia naţională de premiere a concursului

Promovând principiile Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi ale Convenţiei Internaţionale a Drepturilor Copilului, Comisia Europeană a iniţiat o competiţie europeană de postere pe tema protecţiei copilului sub sloganul“DESENEAZĂ-MI UN DREPT!” având ca temă «Cea de-a 20-a aniversare a Convenţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului». La această competiţie au participat toate statele membre ale Uniunii Europene. Tematica ediţiei 2009-2010 a invitat la educarea copiilor şi favorizarea exprimării acestora asupra drepturilor lor, aşa cum sunt enunţate în cele două documente:Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene – 2000/C 364/09 şiConvenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului.     Competiţia a fost organizată în România de Reprezentanţa Comisiei Europene, în colaborare cu Fundaţia „Familia şi Ocrotirea Copilului”, şi s-a desfăşurat în perioada 20 noiembrie 2009 – 30 aprilie 2010, fiind adresată copiilor/tinerilor din România cu vârste între 10 - 18 ani. Participarea acestora s-a realizat pe două categorii de vârstă, după cum urmează: - Copii cu vârste între 10 -14 ani, inclusiv; şi - Copii cu vârste între 15 -18 ani, inclusiv. Participanţii au format echipe alcătuite din 4 copii, coordonate de un adult. La nivel naţional, lucrările au făcut obiectul unei prime selecţii în cadrul Juriului Naţional, reunit în data de 30 martie 2010. Câştigătorii primelor trei locuri la fiecare din cele două categorii de vârstă vor participă la festivitatea naţională de premiere ce va avea loc în data de 9 aprilie 2010, la sediul Reprezentanţei Comisiei Europene în România, str. Vasile Lascăr, nr. 31, Bucureşti, cu începere de la orele 12.00. Competiţia a beneficiat de sprijinul larg al Reprezentanţei UNICEF – ROMANIA şi al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, precum

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 58 minute
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Uniunea Europeană prezintă o listă de posibile măsuri în valoare de 72 de miliarde de euro, dacă SUA aplică taxe de 30%

Mediafax acum 58 minute
Comisia Europeană a prezentat luni statelor membre ale Uniunii Europene o listă care cuprinde posibile reacții în valoare totală de 72 de miliarde de euro. Acestea ar putea fi aplicate dacă Statele Unite decid să impună taxe vamale de 30% pentru pro

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 2 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Cine este Iulia Sviridenko, propusă de Zelenski pentru funcția de premier. Cariera discretă a unei tehnocrate cu influență în cercul prezidențial

Adevarul acum 44 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat oficial că a propus-o pe Iulia Sviridenko, actuală ministră a Economiei și prim-vicepremieră, pentru a prelua conducerea Guvernului. Decizia vine pe fondul unei remanieri mai ample pregătite de adm

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

28°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/26°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°