Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misiunea navetei Discovery, prelungită cu 24 de ore

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 12 aprilie 2010 ·

Misiunea pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) a navetei Discovery, programată să dureze 13 zile, va fi prelungită cu 24 de ore, pentru o inspecţie de rutină a sistemului de protecţie termică al vehiculului, efectuată în timp ce acesta este conectat încă la staţie, a anunţat NASA. Aterizarea la Centrul Spaţial Kennedy din Florida este prevăzută pentru luni, 19 aprilie, la ora 12.54 GMT. Prelungirea misiunii este necesară din cauza unei pene suferite de o antenă de transmisie a navetei, care se ocupă cu trimiterea la centrul de control din Houston a imaginilor de înaltă definiţie ale sistemului de protecţie termică a vehiculului. Imaginile şi alte date vor fi transmise printr-o antenă similară a ISS. Antena navetei este defectă de când Discovery a atins orbita terestră, la puţin timp după lansarea care a avut loc pe 5 aprilie. În mod normal, ultima inspecţie a navetei înainte de întoarcerea pe Terra are loc după deconectarea de la ISS şi are ca scop să verifice dacă sistemul de protecţie termică nu a fost afectat de impactul cu micro-meteoriţi sau deşeuri orbitale. Sistemul de protecţie termică al navetei este supus unor temperaturi de până la 1.500 de grade Celsius în urma frecării cu aerul, la mare viteză, la întoarcerea vehiculului în atmosferă. Centrul de control de la Houston a mai anunţat că o alarmă de incendiu falsă s-a declanşat sâmbătă, la ora 5.24 GMT, în modulul de serviciu Zvezda al ISS. Duminică, la ora 5.30 GMT, astronauţii Rick Mastracchio şi Clay Anderson au început a doua ieşire spaţială din cadrul acestei misiuni, având ca scop umplerea cu amoniac a unui rezervor ataşat la exteriorul ISS. Amoniacul este utilizat în sistemul de răcire al staţiei. În timpul primei ieşiri spaţiale, vineri, cei doi astronauţi au recuperat o cutie pentru experimente instalată în exteriorul laboratorului japonez Kibo, care trebuia să captureze microparticule

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 2 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 3 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 2 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 3 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

UPDATE - REPER: Curtea de Apel Bucureşti obligă BEC să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare / BEC va ataca decizia

News.ro acum 2 ore
Deputaţii Oana Cambera şi Andrei Lupu au câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti, în numele Partidului REPER anularea mai multor decizii ale Biroului Electoral Central şi renumărarea voturilor pentru alegerile europarlamentare, în mai mult

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 7 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Aproape 48 de milioane de oameni au urmărit dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump, mult mai puțini decât la evenimente similare din trecut

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 48 de milioane de telespectatori au urmărit dezbaterea prezidenţială americană de joi dintre preşedintele democrat Joe Biden şi rivalul republican Donald Trump, potrivit datelor preliminare Nielsen, ceea ce sugerează că audienţa finală v

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

24°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°