La cei 78 de ani ai săi, Elizabeth Taylor s-ar putea căsători a noua oară, cu impresarul Jason Winters, în vârstă de 49 de ani, cu care are o relaţie de aproape trei ani. Presa americană scrie că Elizabeth Taylor s-a logodit cu iubitul ei, Jason Winters, de la agenţia de impresariat artistic Sterling Winters Management. “Nu este niciun secret că ei sunt împreună de mult timp şi se iubesc, aşa că nu ar fi o surpriză dacă ar fi logodiţi. Însă, acum ţin această veste doar pentru ei”, a declarat o sursă apropiată cuplului. Dacă speculaţiile despre viitoarea căsătorie se vor dovedi adevărate, Jason Winters va deveni cel de-al nouălea soţ al lui Elizabeth Taylor. Actriţa şi-a câştigat celebritatea la 12 ani, cu rolul din filmul “Vis de glorie” (1944). Recompensată cu două premii Oscar, pentru “Butterfield 8” (1960) şi “Cui îi e frică de Virginia Woolf?” (1966), Liz Taylor a fost căsătorită de opt ori - de două ori cu actorul Richard Burton. Prima dată, ea şi Richard Burton s-au căsătorit în Montreal, Canada, în martie 1964, cei doi divorţând în iunie 1974. 16 luni mai târziu, ei s-au căsătorit din nou, însă a doua lor căsnicie a durat doar nouă luni. Primul soţ al lui Elizabeth Taylor a fost moştenitorul lanţului hotelier Hilton, Conrad “Nicky” Hilton. Ei s-au căsătorit în 1950 şi au divorţat un an mai târziu. Actriţa s-a căsătorit apoi cu actorul britanic Michael Wilding, în 1952, cu care a avut doi fii, Michael şi Christopher. Ei au divorţat în 1957. Printre foştii soţi ai lui Elizabeth s-a numărat şi tatăl lui Carrie Fisher, Eddie, care a divorţat de Debbie Reynolds pentru a se căsători cu Liz Taylor. Ultimul său mariaj, cu muncitorul în construcţii Larry Fortensky, a durat cinci ani şi s-a încheiat în 1996. Nu numai viaţa amoroasă a lui Elizabeth Taylor a ţinut prima pagină a ziarelor, ci şi starea ei de sănătate din ultimii ani. Recent, Elizabeth Taylor a