Victor Hănescu a pierdut în finala turneului de la Casablanca. El a cedat cu 2-6, 3-6 într-o oră şi şaptesprezece minute în faţa elveţianului Stanislas Wawrinka.
Wawrinka s-a răzbunat pe Hănescu. Cei doi se întîlniseră în ultimul act la Gstaad în 2008, unde Hănescu s-a impus. La Casablanca, în finală, elveţianul a cîştigat pe serviciul românului chiar în game-ul 4 al primului set. Avantaj suficient pentru a-i turna plumb în lovituri lui Hănescu, care s-a lăsăt asuprit de venirile la fileu ale elveţianului.
Lucrurile s-au înrăutăţit pentru român în următoarea parte a întîlnirii, el păstrîndu-şi cu greu serviciul. Tot în game-ul patru, avea să vină break-ul care-l făcea fericit pe Wawrinka. A fost şi mai fericit, cînd după alte două gameuri, a reuşit din nou break-ul. Fericirea lui Wawrinka, trezirea lui Hănescu, care a arătat din nou ca în partidele din "sfertur"i şi semifinale. Hotărît, în teren, apăsător şi precis în lovituri. A făcut re-break-ul, a servit impecabil şi şi-a procurat două şanse de a face 5-4.
Ceea ce spera Hănescu nu s-a produs. Wawrinka a cucerit cel de-al doilea trofeu al carierei. "Vreau să-l felicit pe Victor pentru jocul prestat, ne vedem săptămîna viitoare, la Monte Carlo", a spus Stanislas. Victor a zîmbit, este a treia finală pe care o pierde. "Vreau să mulţumesc organizatorilor pentru muzica de aici. Am avut o săptămînă bună, dar în ultimul act nu m-am simţit foarte bine. Sper să revin la anul şi să cîştig", a spus Victor. Pentru performanţa sa, Hănescu va primi 37.900 de euro şi 150 de puncte ATP.
Victor Hănescu a pierdut în finala turneului de la Casablanca. El a cedat cu 2-6, 3-6 într-o oră şi şaptesprezece minute în faţa elveţianului Stanislas Wawrinka.
Wawrinka s-a răzbunat pe Hănescu. Cei doi se întîlniseră în ultimul act la Gstaad în 2008, unde Hănescu s-a impus. La Ca