Tranzacţiile cu astfel de active au crescut în primul trimestru al anului
Potrivit analiştilor, fondurile instituţionale nu vor face nici anul acesta achiziţii pe plan local
Tranzacţiile cu proprietăţi comerciale încheiate în primul trimestru s-au situat cu mult peste nivelul din aceeaşi perioadă din 2009, fiind realizate de investitori speculatori, în timp ce fondurile instituţionale nu vor face nici în acest an achiziţii pe piaţa românească, cred analiştii imobiliari.
Potrivit datelor DTZ Echinox, în primul trimestru valoarea tranzacţiilor cu proprietăţi comerciale - birouri, centre comerciale şi spaţii industriale - încheiate a fost de circa 100 de milioane euro, cu mult peste nivelul din 2009, când compania de servicii imobiliare a raportat doar 5 mil. euro.
"Cumpărătorii din 2010 sunt fonduri de private equity oportuniste locale sau străine şi mai puţin fonduri instituţionale. Anul acesta instituţionalii se vor limita la a prospecta din nou piaţa din România şi poate în T1 sau T2 anul următor vor face achiziţii. Fondurile oportuniste caută produse bune, adică proprietăţi de calitate, în locaţii prime, cu venituri garantate pe termen lung, respectiv mai mult de cinci ani. Ne aşteptăm ca proprietăţile bune să se tranzacţioneze în 2010 la yield-uri (randamente) de o singură cifră", a declarat Cristian Ustinescu, director de investiţii DTZ Echinox, citat de Mediafax.
DTZ Echinox a luat în calcul cinci tranzacţii, dintre acestea cele mai importante, achiziţia de către fondul New Europe Property Investments (NEPI) a unităţilor Auchan şi Bricostore din Iris Shopping din Iaşi de la Avrig 35, pentru 20,94 mil. euro, sau preluarea reţelei Plus de către retailerul german Lidl, evaluată de consultant la 80 mil. euro. "În decembrie 2009 am estimat că anul acesta va aduce în România un volum de aproximativ 500 de mil. euro în tranzac