Azi am primit o invitatie inedita. O chestie noua, care dupa multe zile bosumflate m-a facut sa rad din tot sufletul
Am fost invitata sa ma bat. Si nu la genul: ” Beii, esti jmechera, hai pan’ afara!”, ci serios si riguros.
Am fost acceptata, desi nu cerusem, intr-un fight club autohton. Cica prezint garantia unei lupte bune, serioase, duse cu mandrie pana la capat. Pana la ce capat? am intrebat cu vocea un pic subtiata..adik oi cara si io ceva pumni in capul oponentului, dar expresia” pana la capat” nu mi-a suras.
Pana la capat??!! adik??!! Pana la lasarea dintilor pe podea, pana la primul os rupt sau pana la lesin?
Recunosc ca de-a lungul unei zile strang destule frustrari. Din trafic, din autobuz, de la job, de la sefi, de la calculatorul care nu porneste, de la artistii care nu sunt artisti, de la cei care vor shimbari fara sa aiba nicio justificare, de la It-istul care mi spune mereu : “da si tu un restart sau vezi daca e in priza”.
Prima data am refuzat politicos. Adik, stiu ca sunt multi sau mai bine zis, mai multe care ar dori sa ma traga de par, dar am incercat sa ma port macar o data in viata, ca o doamna. Sa zic nu, cu un zambet sharmant in coltul gurii. Dupa care m-am gandit mai bine. De fapt, de ce nu??!!
Indiferent de nevinovatul sau nevinovata care-mi va sta in fata, puterea de concentrare ma va ajuta sa trec la fapte. Sunt sigura ca dupa primul branci, in fata mea se va afla mereu altcineva. Vanzatoarea acra de la tejghea, manelistul cu Q7 alb din coltul blocului, baba cu mustata din tramvai sau scuipatorii de seminte din parc. Sau ma pot duce in cealalata parte: la snobii care vorbesc numai despre muzica buna, la barbatii care se compromit in relatii cu femei total gresite sau corporatistii incorsetati in costume ieftine. La cei care flirteaza in nestire
prin telefoane interminabile fara sa aiba tupeul sa
