În Duminica Tomii – anul curent – nu s-a întâmplat absolut nimic, nicăieri ( desigur, junii Braşovului au pus copita în cetate, Polonia în doliu etc….). Ştirea zilei, pe Voxpublica, a fost un om, nu o întâmplare cu procurori anchetaţi sau agenţi 007 cu burtică + ceafă lată + amor/lobby primejdios şi pena. Ştirea zilei a fost Paul Vîrvea – apostatul, simpaticul şi arţăgosul ucenic dawkinsian (despre el mai ştim că toarnă pe gât bere nefiltrată şi că trage pe urechi Monteverdi, Palestrina şi Dowland – un soi de etno-botanice muzicale evident anacronice şi evident minunate). I s-au dedicat postări, comentarii, anateme, s-au ciocnit bibliografii (brune şi blonde deopotrivă, după gust). I s-au aruncat mănuşi, s-a scuipat în sân şi în exteriorul acestuia, s-a flegmat greu şi inteligent, domnişoare brunete posesoare de catapulte s-au răstit la drept-măritori, drept-măritorii au scos artileria patristică şi au fixat ţinte mai mult sau mai puţin precise (fără victime co-laterale). Înţeleg ce-l supără pe Vîrvea. Înţeleg ce-i irită pe detractori. Habar n-am cine are dreptate. O veche poantă hasidică ne istoriseşte o gâlceavă între rabini, cu privire la interpretarea unui paragraf biblic. Sătul de gălăgie, Dumnezeu însuşi vrea să intervină explicativ, aşa că cere, timid, cuvântul. Cele două tabere, până atunci înflăcărate, se răstesc la intrus: “Doamne, ţi-a cerut cineva părerea?”. Aşa că, în ceea ce mă priveşte, mă feresc de orice partinazat.
Pe de altă parte, am totuşi o certitudine pe care sper să o primiţi zâmbitori. Se pare că Voxpublica, o dihanie digitală cu membre şi organe cam împrăştiate (cuprinzând oameni cu interese -!?- pasiuni şi ţicneli variate) a ajuns la maturitatea şi spleenul auto-analizei. Când pierde contactul cu referentul – n-are ştiri, se plictiseşte, toarce leneş două-trei idei – se ocupă de igiena proprie, căci, nu-i aşa, ochiu-nchis afară, î