Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misterioasa piramidă din Piteşti, în paragină

Publicat in Adevarul, luni 12 aprilie 2010 ·

Poate fi văzută din tren atunci când intri în oraş şi de pe autostrada de cenrtură, când treci cu maşina. În jurul ei au izvorât adevărate mituri urbane pentru că fascina imaginaţia oamenilor care nu ştiau exact ce se petrece acolo, în interiorul unei piramide construite pe malul Argeşului, departe de ochii curioşilor.

Piramida a fost un laborator de cercetări unde s-au făcut experimente interesante, este plasată lângă staţia de epurare şi se află acum, în paragină.

“Piramida lui Keops” de la Piteşti stă să cadă

Piramida a fost contrsuită în anii 80 la iniţiativa unei cercetătoare excepţionale, prof. univ. dr. Marioara Godeanu, cea care a condus experimentele care se făceau aici. Este făcută din metal şi sticlă, şi reprezintă o copie a piramidei lui Keops, la scara 1/10, fiind singurul laborator de acest gen din ţară. Aici s-au încercat metode natural de epurare a apei cu ajutorul unor plante tropicale, ca zambila de apă şi nufărul egiptean. Apa circula pe nişte canale, în care erau aşezate plantele. Acestea se hrăneau cu reziduurile din apă, care ieşea curăţată natural fără ajutorul unor instalaţii scumpe şi complicate. Este doar unul dintre experimentele făcute aici, unul dintre cele mai cunoscute opiniei publice. Nimeni nu mai ştie care este acum statututl acestui laborator, poate doar câţiva dintre angajaţii mai vechi ai staţiei de epurare. Nu se ştie nici în proprietatea cui se află terenul pe care s-a construit piramida, nici dacă există vreo intenţie de a o reface. Cert este că oamenii de ştiinţă de la Centrul de Cercetări în Biologie care lucrau în această piramidă au plecat pentru că, după 1990, nimeni nu a mai investit în cercetare. Dacă nu au mai fost bani, activitatea a fost încheiată şi uşile laboratorului definitive zăvorâte. “Nu ştim a cui mai este, dacă se va mai ocupa cineva de ea, dar cert este că aici s-au desfăşurat nişte exp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 32 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Donald Trump anunţă tarife de 25% pentru Japonia şi Coreea de Sud; UE şi BRICS sub presiune

News.ro acum 29 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni impunerea unui tarif de 25% pentru importurile din Japonia şi Coreea de Sud, începând cu 1 august, în cadrul unei noi campanii de presiune comercială globală. Decizia vine odată cu trimiterea primelor scrisor

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°