Senatorul Cătălin Voicu rămâne după gratii. Instanţa supremă a respins, luni, 12 aprilie, cererea parlamentarului de eliberare provizorie sub control judiciar, în dosarul în care a fost arestat preventiv pentru corupţie. Decizia poate fi atacată cu recurs.

În timpul dezbaterilor, Cătălin Voicu a contestat interceptările din dosar şi a denunţat presiunea mediatică din cazul său.
El susţine că are cunoştinţă despre existenţa în România "a unui program american care poate contraface tot ce înseamnă audio şi video".
Voicu spune că anchetatorii nu ar fi lăsat ordinea firească a interceptărilor şi ar fi pus pasaje dintr-o anumită discuţie într-o altă discuţie.
Senatorul suspendat din PSD afirmă că s-a ajuns până la situaţii în care presa a aşteptat în faţa casei sale, copiii săi au fost şicanaţi la şcoală, iar starea de sănătate a părinţilor săi s-a agravat.
Amintim, Cătălin Voicu a fost arestat pe data de 30 martie, între altele pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În acest dosar au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Marius Locic şi Costel Căşuneanu.
Senatorul Cătălin Voicu rămâne după gratii. Instanţa supremă a respins, luni, 12 aprilie, cererea parlamentarului de eliberare provizorie sub control judiciar, în dosarul în care a fost arestat preventiv pentru corupţie. Decizia poate fi atacată cu recurs.
Senatorul Cătălin Voicu rămâne după gratii. Instanţa supremă a respins, luni, 12 aprilie, cererea parlamentarului de eliberare provizorie sub control judiciar, în dosarul în care