Sărbătoarea ţine, ca în poveşti, trei zile şi trei nopţi. Conform tradiţiei, la Caransebeş, în judeţul Caraş-Severin, în prima duminică după Paşti, are loc ,,Ruga oraşului", aşa-zisa ,,Nedeia oraşului". Manifestările încep de sâmbătă şi ţin trei zile, până luni seară.
Cu acest prilej, locuitorii oraşului primesc musafiri din toa-te părţile, musafiri cu care merg la biserică, unde participă la slujba religioasă. Este mo-mentul când toţi fiii oraşului se adună acasă de prin toată lumea de pe unde sunt plecaţi. Acasă, urmează masa festivă cu cei dragi de jur-împrejurul ei, după care toată lumea merge seara la joc în parcul Teiuş. Până în acest an, Ruga de la Caransebeş, aşa-zisa Nedeie, se ţinea la Sfântul Gheorghe - patronul spiritual al oraşului, dar, fiindcă de multe ori această sărbătoare cădea în Postul mare, oamenii au decis schimbarea datei imediat după Paşti. Sărbătoarea ţine, ca în poveşti, trei zile şi trei nopţi. Conform tradiţiei, la Caransebeş, în judeţul Caraş-Severin, în prima duminică după Paşti, are loc ,,Ruga oraşului", aşa-zisa ,,Nedeia oraşului". Manifestările încep de sâmbătă şi ţin trei zile, până luni seară.
Cu acest prilej, locuitorii oraşului primesc musafiri din toa-te părţile, musafiri cu care merg la biserică, unde participă la slujba religioasă. Este mo-mentul când toţi fiii oraşului se adună acasă de prin toată lumea de pe unde sunt plecaţi. Acasă, urmează masa festivă cu cei dragi de jur-împrejurul ei, după care toată lumea merge seara la joc în parcul Teiuş. Până în acest an, Ruga de la Caransebeş, aşa-zisa Nedeie, se ţinea la Sfântul Gheorghe - patronul spiritual al oraşului, dar, fiindcă de multe ori această sărbătoare cădea în Postul mare, oamenii au decis schimbarea datei imediat după Paşti.