Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul Concurenţei: "Vrem să vedem dacă au apărut elemente noi"

Publicat in Bursa, luni 12 aprilie 2010 ·

Consiliul Concurenţei a început verificările, la finele lunii martie, cu privire la scumpirile carburanţilor din ultima vreme, în condiţiile în care are, deja, o investigaţie din 2005 în acest sens.

"Vrem să vedem dacă acum au apărut elemente noi în ceea ce priveşte aceste scumpiri de carburanţi, iar dacă vom găsi aceste elemente vom declanşa o anchetă", ne-a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Şeful autorităţii de concurenţă ne-a precizat că investigaţia declanşată în 2005 ar urma să fie finalizată anul acesta: "La finele anului curent foarte probabil vom termina acea investigaţie pe care o vom trimite şi Bruxelles-ului. Apoi, după o scurtă perioadă de timp, o vom da publicităţii".

Bogdan Chiriţoiu a mai spus, referindu-se la investigaţia din 2005, că ins-pecţiile au început abia în toamna anului trecut. Consiliul Concurenţei s-a sezizat după ce Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România şi-a exprimat nemulţumirea faţă de scumpirea carburanţilor din ultima vreme, scumpire pe care oamenii de afaceri o consideră nejustificată în condiţiile în care preţul barilului de petrol a rămas constant în ultimul an.

Pentru încălcarea legilor concurenţei, agenţii economici riscă amenzi usturătoare de până la 10% din cifra de afaceri de anul anterior.

* Agricultorii: "La preţurile astea, să facă guvernanţii agricultură cu limuzinele lor"

Producătorii agricoli sunt şi ei foarte nemulţumiţi de scumpirea carburanţilor. Pentru ei, 25%-30% din costurile lucrărilor agricole la un hectar sunt cu motorina, iar orice creştere de preţ le afectează costurile de producţie, fapt ce se reflectă, într-un final, în buzunarele noastre, pentru că vom plăti mai mult pentru alimente.

Ştefan Nicolae, preşedintele Federaţiei Agrostar, ne-a declarat că pentru agricultori această scumpire a carburanţilor "este lovitura de graţie"

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în cinematografia din România Îndrăgita actriță Ileana Stana Ionescu a decedat

Ziua Constanta acum 47 minute
Ileana Stana Ionescu, una dintre cele mai respectate și apreciate actrițe din România, a decedat duminică, 30 iunie, la 87 de ani. A avut o mulțime de roluri memorabile de-a lungul timpului, însă ulterior a decis să se retragă din lumina reflectoare

UPDATE - Accident pe aerodromul Clinceni / Un paraşutist a murit / A fost deschis un dosar penal care vizează infracţiunea de vătămare corporală din culpă - VIDEO

News.ro acum 24 minute
Un grav accident a avut loc, duminică, pe aerodromul de la Clinceni din judeţul Ilfov, unde o persoană care a sărit cu paraşuta a căzut la aterizare, fiind grav rănită. Victima accidentului de pe aerodromul Clinceni este un bărbat în vârstă de 42 de

Cod galben de caniculă în București: recomandările ISU pentru această perioadă

Wall-Street.ro acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică cod galben, pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă între 30 iunie și 1 iulie. Valul de căldură va persista, iar temperaturile maxime vor fi în continuare deos

Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului

Press Alert acum 55 minute
Foto: Arhivă Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la Limba și literatura română. Potrivit Ministerului Educației, în țară sunt organizate 477 centre de axamen. Probele scrise din prima sesiune a examenului

Premierul ungar Viktor Orban vrea o alianță a partidelor europene de extremă dreaptă: „O nouă epocă începe”

Adevarul acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat intenția de a forma un nou grup parlamentar european, împreună cu partidul de extrema dreaptă austriac şi mişcarea centristă a fostului premier ceh Andrej Babis, denumit „Patrioţi pentru Europa”.

Bacalaureat 2024 Luni, 01 iulie, prima probă. Iată ce obiecte sunt interzise la examen

Ziua Constanta acum 40 minute
Încep probele scrise la Bacalaureat 2024, începând de luni, 01 iulie. Probele scrise din prima sesiune (iunie - iulie) a examenului național de bacalaureat 2024 se vor desfășura în perioada 1 - 5 iulie în 477 de centre. Iată ce obiecte sunt interz

Incendiu la o stație GPL din Mehedinți în urma unui accident rutier. Cum a pornit focul VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un accident rutier a provocat un incendiu la o stație GPL din județul Mehedinți. Potrivit Potrivit Centrului Infotrafic, în urma impactului, unul dintre autoturisme a ricoşat într-un recipient GPL al unei staţii GPL. Astfel, a pornit incendiul. Pomp

VIDEO Mesaj al tricolorilor pentru absolvenţii de liceu: Să luaţi note mari la Bacalaureat

Mediafax acum 3 ore
„Pentru o parte din tinerii noştri suporteri urmează cel mai important examen de până acum: Bacalaureatul, aşa că vă urăm mult succes, să fiţi inspiraţi şi să luaţi note cât mai mari”, a transmis Nicolae Stanciu, într-un mesaj video postat pe pagina

"Ruşine", "Eşec naţional" - presa italiană, furioasă după eliminarea campioanei europene en-titre în optimi la Euro-2024

News.ro acum 2 ore
Eliminarea Italiei, campioana europeană în exerciţiu, în optimile de finală ale Euro-2024, sâmbătă, în faţa Elveţiei, nu a fost o surpriză pentru presa italiană, care a descris-o drept "o ruşine", "un eşec naţional" şi "un naufragiu". "O ruşine", ti

Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski și-a reînnoit apelul pentru arme cu rază lungă de acțiune

Press Alert acum 6 ore
< p> Președintele ucrainean Volodimir Zelensk și-a reînnoit apelul pentru mai multe arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis șapte persoane, inclusiv doi copii, scrie BBC. Atacul rusesc asupra orașului Viln

Vremea

București
acum

34°
dum.

21°/35°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

33°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
Constanta
acum

32°
dum.

22°/32°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/34°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°