Acuzaţiile celor trei judecătoare au „parfum de credibilitate“, dacă ne gândim că protestul lor, semnat de peste 400 de magistraţi, atacă două puncte extrem de nevralgice ale organizării şi funcţionării justiţiei: promovările la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi protejarea magistraţilor controversaţi, specializaţi în „albirea“ interlopilor, a marilor corupţi sau a celor acuzaţi de fapte penale. ÎCCJ este instituţia-cheie a acestui mecanism, care concentrează reziduurile toxice ale tranziţiei noastre viciate: obrazul hâd al justiţiei, pe care se văd bubele unui sistem care şi-a pierdut de mult onorabilitatea şi credibilitatea. CSM şi parlamentul fac parte din aceeaşi „caracatiţă“, dar ÎCCJ le depăşeşte în importanţă. Să ne amintim câteva fapte.

În primăvara lui 2009, ÎCCJ îl achita pe fostul deputat PSD de Dâmboviţa Ion Dumitru, fost director al Romsilva, acuzat de DNA că ar fi prejudiciat statul cu peste trei milioane de euro, prin achiziţii trucate în favoarea firmelor omului de afaceri Alfred Florea.

DNA susţinea că bunurile achiziţionate erau inutile, unele fiind achiziţionate cu adaos comercial de 20.000%. Spre stupoarea generală, magistraţii instanţei supreme şi-au însuşit toate argumentele apărării şi au conchis că Ion Dumitru putea cheltui fondurile Romsilva cum considera de cuviinţă.

Tot ÎCCJ are grijă de patru ani încoace ca procesul fostului vicepremier PC George Copos, învinuit în dosarul „Loteria“, să fie tergiversat până când va ajunge la termenul de prescriere, care este 2012. Comisia Europeană menţionează acest caz în fiecare raport privind clauza de salvgardare, dar magistraţii ÎCCJ nu sunt impresionaţi. Acelaşi tratament se aplică şi dosarelor lui Adrian Năstase, care vor supravieţui probabil şi ele termenelor de prescriere.

Mai interesant – şi mai puţin comentat – a fost rolul ÎCCJ în refacerea mafiei magistraţilor acuz