Istoria nu se tîrăşte decît o vreme printre evenimente cunoscute sau previzibile. Dintr-o dată, totul se surpă, iar realitatea se prăvăleşte cu toate obişnuinţele ei într-un hău şi refuză să mai comunice cu noi. Evenimentele sunt clare, mintea refuză, însă, să coaguleze un sens.

Totul poate fi redus la propoziţia simplă: a fost un accident aviatic. În realitate, nimic mai puţin "obişnuit" sau "probabilistic". Avionul care-l are la bord pe Preşedintele unei ţări, în cazul de faţă al Poloniei, plus alţi 20 de oficiali care contează în conducerea executivă, este altceva decît o cursă de linie cu 92 de pasageri la bord. Nu pentru că viaţa unora ar fi mai preţioasă decît a celorlalţi, ci datorită faptului că regulile după care se planifică, se organizează şi se desfăşoară un asemenea zbor sunt cu totul speciale. De la pregătirea navei, pînă la selecţia şi instruirea piloţilor, la stabilirea planului de zbor şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, totul, dar absolut totul este stabilit de experţi, după proceduri speciale, cu documente şi toate celelalte elemente de certificare făcute, ca la carte. Responsabilităţile nu sunt doar administrative, ci implică aspecte juridice clare. Nimeni nu improvizează nimic sau, dacă vreţi, locul improvizaţiei într-un asemenea proces nu este niciodată mai mare de unu la un milion. Condiţiile atmosferice la locul de aterizare sunt cunos-cute cu precizie, încă înainte de decolare. Ideea că piloţii unui asemenea zbor ar fi avut dificultăţi de comunicare, în limba rusă, cu dirijorii de zbor, este, dacă nu o copilărie spusă din neştiinţă, atunci, cu siguranţă, o gogomănie menită să pros-tească doar pe cei care nu ştiu nimic, dar absolut nimic, despre aviaţie şi regulile internaţionale de comunicare. Cu atît mai puţin în cazul unui zbor special, cum era cel plecat din Polonia, cu destinaţia Katin. Să presupunem că nava a ajuns la destina