Ajungeţi acasă după ce aţi petrecut întreaga după-amiază în compania unor prieteni veseli şi efervescenţi. Sunteţi amândoi relaxaţi, binedispuşi, tandri, calzi. Nu aţi mai fost atât de lipsiţi de griji de nici nu mai ţii minte când. Mai staţi un pic de vorbă, mai beţi un pahar de vin, vă uitaţi la un film, după care vă băgaţi în pat. Nu, nu pentru a face dragoste. E genul de seară pe care o continuaţi povestind, pentru că amândoi aţi simţit dintotdeauna că, în unele momente, o conversaţie spumoasă petrecută ţinându-vă în braţe e mai de preţ decât cinci orgasme. Şi, în timp ce te cuibăreşti cât mai bine la pieptu-i generos, auzi:
- Trebuie să-ţi spun ceva.
“Hmm… cu siguranţă mi te-ai uitat în telefon. Ştiam eu că nu-s singura care face chestii de-astea!”, îţi trece prin cap în timp ce îţi înalţi, zâmbăreaţă, ochii spre el, aşteptând să recunoasă pocinogul.
- Te iubesc, zice brusc.
Fuck! Fuck! Fuck! La asta nu te aşteptai. Mă rog, te aşteptai acum vreo cinci ani, dar timpul a trecut fără să auzi vorbele magice, aşa că le-ai crezut subînţelese. Te-ai obişnuit să nu ţi se spună şi, după o vreme, ai încetat să mai speri şi să îţi mai pui întrebări. Ai luat lucrurile ca atare. Acum, însă, nu ştii cum să reacţionezi. Nu vrei să zici înapoi acelaşi lucru pentru că ar suna siropos şi cinematografic, aşa că zâmbeşti timid în timp ce te întrebi disperată “Oare ce să zic, oare ce să zic…?”
- Te iubesc în felul meu, vine continuarea lui.
- Evident că în felul tău, că dacă mă iubeai în felul meu mi-ai fi spus-o acum o sută de ani, spui râzând şi răsuflând în acelaşi timp uşurată că ţi-a dat o portiţă de salvare. “Dar e un fel stupid”, te completezi în gând.
- Şi asta nu înseamnă că nu am să plec în Australia pentru o vreme. Singur.
Aici creierul tău experimentează brusc un N400, îşi exprimă intens şi electric indignarea în timp ce înreg
