Cînd a spus aseară la Naşu că alegerile din PSD au fost mai democratice decît cele care se pregătesc în PDL şi a mai şi accentuat că în partidul peste care a fost preşedinte o găşcuţă vrea să se impună, cu alegerile interne pe listă, Băsescu le-a atras atenţia pediştilor grei din PDL s-o lase mai moale cu hegemonia din partid.
Temerea lui e că după alegerile din PDL s-ar putea produce o ruptură în partid, care i-ar putea face pe liberali să-şi ia lumea în cap sau să intre într-o relaţie de disidenţă în grup faţă de pediştii care vor să le bage pumnul în gură, cu listele lor. Cu ocazia asta Băsescu le-a dat o lovitură plex pediştilor care au început să-şi închipuie cum va fi viaţa în partid după ce el nu va mai fi preşedintele României şi nu se va mai întoarce în PD plus L, cum a anunţat.
Mai mult, Băsescu i-a prevenit printre dinţi pe baronii pedişti, cu Boc în frunte, că actuala formulă de guvernare nu e bătută în cuie şi că ar avea cu cine s-o reconfigureze pe foamea asta. Totodată Băsescu le-a transmis şi independenţilor – în persoana lui Oprea – că jocurile nu sînt făcute, aşa cum îşi închipuie generalul ismenelor cazone, ci că mai e loc de negocieri, aşa că s-o lase mai moale.
De unde i se trage lui Băsescu această ritoasă luare de poziţie? De la descoperirea că pediştii din PDL ar vrea să-l şunteze pentru a pune mîna pe toată puterea în partid, lăsîndu-i pe liberali cu ochii în soare. Dar mai ales de la constatarea că Boc a ieşit din termenul de garanţie ca premier.
Cînd a spus aseară la Naşu că alegerile din PSD au fost mai democratice decît cele care se pregătesc în PDL şi a mai şi accentuat că în partidul peste care a fost preşedinte o găşcuţă vrea să se impună, cu alegerile interne pe listă, Băsescu le-a atras atenţia pediştilor grei din PDL s-o lase mai moale cu hegemonia din partid.
Temerea lui e că după alegerile din PDL s-a