Muncitorii de la ArcelorMittal Tubular Products Roman au refuzat să intre la lucru, ieri, pentru a doua zi consecutiv, nemulţumiţi că sindicaliştii nu au ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii conducerii combinatului siderurgic în privinţa creşterii salariilor, transmite Mediafax. Liderii Federaţiei Metarom, în frunte cu preşedintele Mircea Scântei, au răspuns solicitării sindicaliştilor de la ArcelorMittal Tubular Products Roman de a face parte din echipa de negocieri, menite să pună capăt protestului salariaţilor de la combinat.
"Am negociat şi luni până noaptea târziu şi marţi aproape toată ziua. În toată această perioadă muncitorii au continuat protestele, iar noi am încercat să găsim soluţii cu cei din conducerea unităţii pentru creşterea salariilor", a precizat Mircea Scântei, preşedintele Metarom, federaţie la care este afiliat şi Sindicatul Liber Petrotub Roman.
Conducerea Federaţiei Metarom şi-a exprimat nemulţumirea şi solidaritatea cu angajaţii combinatului, încă din cursul zilei de luni, de când metalurgiştii au declanşat un protest spontan, adunându-se în faţa pavilionului central al societăţii Mittal Steel.
F.A. Muncitorii de la ArcelorMittal Tubular Products Roman au refuzat să intre la lucru, ieri, pentru a doua zi consecutiv, nemulţumiţi că sindicaliştii nu au ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii conducerii combinatului siderurgic în privinţa creşterii salariilor, transmite Mediafax. Liderii Federaţiei Metarom, în frunte cu preşedintele Mircea Scântei, au răspuns solicitării sindicaliştilor de la ArcelorMittal Tubular Products Roman de a face parte din echipa de negocieri, menite să pună capăt protestului salariaţilor de la combinat.
"Am negociat şi luni până noaptea târziu şi marţi aproape toată ziua. În toată această perioadă muncitorii au continuat protestele, iar noi am încercat să găsim soluţii cu cei din conducere