Sarcasmul haios de mai sus, recomandat de un comentator, îmi pare un exemplu de reacţie civică la nemulţumirile din societate – genul de “viral” din care aş vrea să văd mai des şi pe HappyFish şi la televizor, nu numai în campanie electorală. Pentru că nu numai atunci românii au nemulţumiri. La ei există o problemă cu abuzurile sexuale comise de preoţi ? Membri ai comunităţii reacţionează: proteste cu papucei pe gardul catedralei, grafitti pe capele, miştouri postmoderne ca cel din flmuleţ. Noi, românii, însă stăm pasivi şi clevetim în pieţe – inclusiv în această agora.

Dar nu despre asta doream să scriu, ci despre efectele unei astfel de iniţiative politice.

Este încă un simptom stockholmian în năbădăioasa relaţie de concubinaj între Biserică şi Stat, cu copiii abuzaţi români – şi cu consecinţele ce decurg din abuz, vizibile în întreaga societate. Este un pas în faţă către falimentul forţei politice seduse de biserică şi incapabile să gestioneze sarcinile statului – stat supraîncărcat, care nu mai face faţă solicitărilor la care s-a angajat singur, cu complicitatea pasivă a societăţii, captive, încă, a modelului “stat-mamă”. Statul are organisme şi instituţii menite să ofere asistenţă socială directă, are angajaţi în acest sens şi, totuşi, delegă responsabilităţi – şi bani din buget – unei instituţii private de utilitate publică, corporaţie privilegiată care nu taie chitanţe şi nu dă socoteală pentru banii primiţi de la stat. E ca şi cum ai face o lege specială prin care să elimini licitaţiile, atunci cînd vrei să privatizezi o companie de stat şi-ţi convine un singur cumpărător.

Nu e mai puţin adevărat că BOR are deja centre de asistenţă socială pentru bătrîni, şi încă funcţionale şi bine administrate (ştiu două în judeţul Neamţ care arătau bine). Îmi rezerv, însă, dreptul de a nu avea încredere nici în buna-credinţă a BOR în ce priveşte