“PDL ist tot!”, spuse presedintele, iar apoi privi in zare, acolo unde orizontul i se deschide glorios in fata. Basescu stie ce face si, in ciuda majoritatii opiniilor, cred ca stie foarte bine si ce spune. Spre deosebire de toti cei care il inconjoara, Basescu loveste de fiecare data departe in viitor. Din aceasta cauza si reuseste sa isi schimbe si sa isi impuna realitatea si adevarul sau, mai mult decat a reusit sau reuseste orice alt politician.
Efectele se vor vedea in timp. Pentru cei care ii vor urmari directiile pe care le-a trasat in prelungita descindere de pe Calea Victoriei, in viitor vor aparea si rezultatele. In aceeasi cheie trebuie citita si critica dura – mai crunta decat orice alta admonestare a celor mai infocati antipedelisti – pe care presedintele a revarsat-o asupra democrat liberalilor.
Cum sa nu fie derutati pana si cei mai rezonabili simpatizanti ai PDL cand insusi tatal partidului vine si ii trage de urechi, le spune ca au luat-o pe aratura, riscand astfel nu numai sa piarda viitoarele alegeri, dar, mai rau, sa calce pe urmele PSD, un partid aflat acum in agonie, intre faliment si lupta cu fragmentarea.
Basescu a vorbit dincolo de aceste orizonturi. In stilul sau, nu mai profund decat puterea de intelegere a omului obisnuit, dar se pare ca mult peste cea a elitelor si intelectualilor. Presedintele a spalat partidul de toate petele tocmai prin critica sa extrema. L-a albit murdarindu-l mai rau decat au facut-o sau se pregateau sa o faca si cei mai inversunati detractori.
Ca PDL are o problema grava interna de gestionare a resurselor umane si a credibilitatii, ca in administratie partidul a inceput sa impuna legea junglei si ca rezultatele mult repetatelor reforme si restructurari ale Guvernului din sectorul bugetar nu se vad nicaieri, ba dimpotriva. Ce ai putea sa spui mai mult de atat?
Pana la urma si Nietzche a
