Adel Sava, viceprimar în comuna Salcia, l-a agresat pe Titel Popa supărat că acesta nu i-a pontat soţia decât opt zile în martie. Contabilul este internat la spital, cu leziuni la faţă şi la coaste. Poliţiştii i-au deschis dosar penal viceprimarului acuzat de purtare abuzivă.
Adel Sava, vicele din comuna Salcia, este acuzat de către contabilul primăriei, Titel Popa, că l-a bătut măr. Omul a ajuns la spital cu leziuni la faţă şi la coaste.
„Este vorba de un politraumatism prin agresiune. L-am trimis la Spitalul Judeţean din Severin. Poate să fie şi ruptură de organ intern. Oricum, se vedea că era agresat", a spus Constantin Sârbu, medicul de gardă al Spitalului din Vânju Mare.
Sava i-a cerut socoteală lui Popa pentru faptul că acesta i-ar fi pontat soţiei, angajată a primăriei, doar opt zile lucrate în luna martie. „După ce încheiasem programul, eu şi colega mea tocmai strângeam actele să le băgăm în fişete, să închidem şi să plecăm acasă.
A venit soţia vicelui să întrebe de ce nu are decât opt zile lucrate pe martie, la care i-am răspuns că nu a fost prezentă la muncă. De pe 11 martie până ieri, 11 aprilie, n-a venit deloc. S-a dus, l-a luat pe bărbatul său, care a venit însoţit de fratele lui, au intrat în birou, ne-a adus injurii, după care au tăbărât amândoi pe mine. Nu mai ştiu cât şi cum m-au bătut, că am căzut la pământ", spus Titel Popa.
Declaraţiile bărbatului sunt susţinute de primarul comunei, care spune că l-a găsit pe contabil întins pe podea, în agonie. „Era plin de sânge, acuza dureri în partea stângă a toracelui. Soţia vicelui este angajată din august 2008, iar luna asta nu are decat opt zile de prezenţă. Restul n-am putut s-o pontăm, întrucât n-a venit la serviciu", a spus edilul Gelu Pantelimon.
„Vice" cu antecedente
Adel Sava a spus că doar l-a îmbrâncit pe contabil şi neagă