Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eric Schmidt: "Google are inamici, guvernele ne supraveghează"

Publicat in Capital, marți 13 aprilie 2010 ·

Directorul general al Google, Eric Schmidt, a declarat marţi că natura "disruptivă" a activităţii companiei creează inamici pentru cel mai mare motor de căutare pe internet, iar guvernele lumii supraveghează atent grupul american, transmite Reuters. "Fiecare guvern are într-un fel sau altul o grupare care se preocupă să afle ce avem de gând. Pentru că informaţia este putere. Suntem destul de disruptivi, iar în cursul acestei activităţi disruptive tindem să ne creem inamici, ce

Directorul general al Google, Eric Schmidt, a declarat marţi că natura "disruptivă" a activităţii companiei creează inamici pentru cel mai mare motor de căutare pe internet, iar guvernele lumii supraveghează atent grupul american, transmite Reuters.

"Fiecare guvern are într-un fel sau altul o grupare care se preocupă să afle ce avem de gând. Pentru că informaţia este putere. Suntem destul de disruptivi, iar în cursul acestei activităţi disruptive tindem să ne creem inamici, ceea ce sper că se întâmplă neintenţionat din punctul nostru de vedere", a arătat Schmidt.

Google s-a ciocnit în mai multe rânduri cu diverse autorităţi şi cu alte companii din industria înaltei tehnologii, culminând cu scandalul de la începutul acestui an privind operaţiunile din China.

Gigantul american şi-a mutat luna trecută motorul de căutare din China în Hong Kong, răspunzând astfel cenzurii aplicate de guvernul de la Beijing şi unui atac informatic asupra serverelor proprii, despre care compania susţine că a fost iniţiat din China.

Google a intrat şi în atenţia Federal Trade Commission din Statele Unite, care analizează impactul competitiv al planului grupului de a cumpăra compania de publicitate pe telefoane mobile AdMob pentru 750 milioane de dolari.

Apple, odată un aliat important al Google, a anunţat recent că va intra în competiţie cu gigantul căutărilor, pe piaţa publicităţii

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum o ora
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 3 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Pârtiile din Sinaia, închise pentru a patra zi la rând, din cauza vântului puternic. Turiștii pot urca doar până la cota 1400

Libertatea acum o ora
Domeniul schiabil din Sinaia rămâne închis pentru a patra zi consecutiv din cauza vântului puternic, conform News.ro. Instalaţiile de transport pe cablu de la altitudine nu pot fi pornite din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul azer

Mediafax acum o ora
Premierul român Marcel Ciolacu a transmis un mesaj adresat poporului azer după incidentul aviatic de miercuri în care a fost implicată o aeronavă a companiei Azerbaijan Airlines. Guvernul României este solidar cu poporul azer, a transmis Ciolacu.

MAI: România, printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene

News.ro acum 47 minute
Ministerul de Interne anunţă vineri, că România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene, conform rapoartelor Departamentului de S

Salvamontiștii o spun pe aia dreaptă: „Gheața nu ține cont de brand!”

Tribuna acum 35 minute
Ieșirea la munte presupune și un echipament adecvat. Muntele nu este un podium al modei, îmbrăcămintea și încălțămintea de oraș (adidașii, blugii rupți, UGG-urile pufoase, paltoanele elegante) nefiind potrivite pentru plimbări pe cărările pline de z

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 4 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 7 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°