Au ajuns şi în faţa ochilor noştri, cu ajutorul - nu ştiu de ce atât de întârziat - al internetului, nişte informaţii care în alte ţări ale Uniunii Europene circulă de un an. În fine, mai târziu, nu-i nimic, poate că e doar întârzierea respectuoasă a unor intraţi, cu chiu, cu vai, şi ce mai chiu, şi ce mai vai!, în mult visata Uniune. Sub plapuma Uniunii Europene. Să zicem.
Afirm de la început că mă număr printre cei care ar fi dorit intrarea noastră în acest suprastat, căci asta e, la urma urmei, chiar dacă ar fi ştiut cele ce aveau să se întâmple cu ani înainte ca fericitul eveniment să se producă. Aşadar, textul care urmează nu e unul afin celor pe care le secretează întruna adversarii europenizării noastre, neaoşiştii şi autohtoniştii. Dimpotrivă. Pentru că vreau să cred că avem şi noi dreptul, ca posesori ai unor paşapoarte pe care scrie întâi „Uniunea Europeană", şi abia pe urmă „România", să fim sau nu de acord cu practicile superrepublicii în care am intrat deja de trei ani.
Pe scurt, este vorba despre salariile, pensiile, indemnizaţiile pe care şi le dau cei 129 de funcţionari superiori europeni. Şi poate nu mărimea lor ar deranja, cât sfidarea tuturor prevederilor la a căror respectare mulţi dintre aceşti înalţi funcţionari veghează când e vorba de cele 27 de ţări membre. De pildă, dacă funcţionarii simpli de la UE plătesc 10,90% din salariu pentru pensie, cei 129, „superiorii", preşedintele, comisarii, controlorii, magistraţii, mediatorii, sunt sută la sută în sarcina noastră, a cetăţenilor Uniunii, cu pensiile şi indemnizaţiile de instalare, de mutare sau de retragere cu tot. Şi să ştiţi că o indemnizaţie de retragere variază în funcţie de perioada cât înaltul funcţionar a fost... înalt, între 300.000 şi 500.000 de euro. Cât despre pensii, vreo doi ani la UE ajung pentru ca un fost funcţionar înalt să primească circa 1.500 de euro, cam cât ia u
