La Fantana, cel mai mare imbuteliator local de apa in watercoolere (sisteme de racire-incalzire), l-a numit in functia de director general al subsidiarei din Romania pe Mihai Matyas, fost manager al producatorului Pepsi.
Matyas, 53 de ani, vine in locul polonezului Jaroslaw Zuchowski care a condus compania in primul an de la preluarea acesteia de catre fondul de investitii Innova Capital. Matyas a fost director general al imbuteliatorului Quadrant Amroq-Beverages (QAB) in perioada 1999-2004, apoi vicepresedinte pe investitii si dezvoltare pana in 2007, cand a plecat in consultanta, la scurt timp de la preluarea integrala a companiei de catre gigantul Pepsi Americas. El se numara printre managerii din prima linie formati in QAB care au optat pentru plecarea din companie dupa integrarea acesteia in Pepsi Americas. Matyas a intrat in QAB in 1994.
In ultimii ani, fostul manager al Pepsi a realizat proiecte de consultanta pentru fabrici din industria bauturilor si a produselor alimentare, avand printre clienti si imbuteliatorul Pepsi din Bulgaria. "Businessul meu de consultanta in management tehnic si in eficientizarea operatiunilor de productie isi va continua activitatea. Colaborarea cu La Fantana mi s-a parut foarte motivanta, pentru ca de multe ori in consultanta pierzi o parte din adrenalina activitatilor de zi cu zi dintr-o companie", a declarat Mihai Matyas.
La Fantana a avut anul trecut afaceri de 17 mil. euro la nivel local, in scadere cu circa 15% fata de 2008, si o cota estimata de ZF la peste 50% pe segmentul apei in watercoolere. Compania are peste 400 de angajati si deruleaza activitati si pe piata din Serbia, avand planuri de dezvoltare a businessului in regiune. La nivel local, La Fantana are in acest moment doua unitati de imbuteliere a apei, in Bucuresti si in judetul Sibiu, la Talmaciu.
In 2007, imbuteliatorul a fost achizitiona