11 persoane şi-au pierdut viaţa şi 21 au fost rănite în urma deraierii unui tren regional ieri-dimineaţă, în zona Merano din nordul Italiei, în apropiere de frontiera cu Austria, a declarat directorul companiei feroviare Venosta, Helmuth Moroder, citat de portalul Dazebao. Accidentul a provocat rănirea a zeci de persoane, care au fost transportate la spitalul din Merano (Tirolul de Sud, nordul Italiei). Cinci răniţi, potrivit Adnkronos, sunt în stare gravă.
Trenul a ieşit de pe şine în jurul orei locale 9.00 (10.00, ora României), între localităţile Laces şi Castelbello. Deraierea ar fi fost provocată de o alunecare de teren care a deplasat sau acoperit şinele.
Partea frontală a trenului a lovit doi pini, care l-au înpiedicat să alunece în râu.
Linia feroviară pe care s-a produs accidentul a fost inaugurată în 2005 şi era considerată una dintre cele mai moderne din Italia.
Un cartier general al protecţiei civile a fost creat la nivel local şi numeroase autospeciale şi ambulanţe s-au deplasat la locul accidentului, în timp ce spitalele au fost în stare de alertă, potrivit presei italiene. 11 persoane şi-au pierdut viaţa şi 21 au fost rănite în urma deraierii unui tren regional ieri-dimineaţă, în zona Merano din nordul Italiei, în apropiere de frontiera cu Austria, a declarat directorul companiei feroviare Venosta, Helmuth Moroder, citat de portalul Dazebao. Accidentul a provocat rănirea a zeci de persoane, care au fost transportate la spitalul din Merano (Tirolul de Sud, nordul Italiei). Cinci răniţi, potrivit Adnkronos, sunt în stare gravă.
Trenul a ieşit de pe şine în jurul orei locale 9.00 (10.00, ora României), între localităţile Laces şi Castelbello. Deraierea ar fi fost provocată de o alunecare de teren care a deplasat sau acoperit şinele.
Partea frontală a trenului a lovit doi pini, care l-au înpiedicat să alunece în râu. @N_