Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costică Argint, extrădat de autorităţile italiene

Publicat in Romania Libera, marți 13 aprilie 2010 ·

Autorităţile italiene au informat luni Ministerul Justiţiei din România că cetăţeanul român Costică Argint va fi extrădat, în vederea executării unei pedepse de trei ani şi şase luni de închisoare. Preluarea sub escortă de pe teritoriul Italiei şi aducerea în ţară a lui Costică Argint se va realiza de către Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Pe 19 martie 2008, Ministerul Justiţiei a transmis cererea de extrădare a cetăţeanului român Costică Argint, însoţită de documentele justificative, Ministerului Justiţiei din Italia. Autorităţile judiciare italiene au comunicat, pe 12 ianuarie, Ministerului Justiţiei din România că procedura de extrădare a lui Costică Argint este în curs de finalizare, acesta fiind arestat provizoriu pe 22 decembrie 2009 în Italia, în vederea extrădării.

După cum aminteşte Realitatea.net, scandalul în care fusese implicat Argint în 1997 în comuna natală Găgeşti (Vrancea) s-a soldat cu rănirea gravă a două persoane. Astfel, Curtea de Apel din Galaţi, în baza unei sentinţe irevocabile emisă pe numele lui Costică Argint, a solicitat Curţii de Apel din Roma arestarea de urgenţă a infractorului român.

Costică Argint a fost condamnat în România de trei ori şi are un mandat european de arestare. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), Costică Argint a primit o pedeapsă, în anul 2002, pentru ultraj contra bunelor moravuri, pentru care a fost emis un mandat european de arestare. Pe lângă această condamnare din 2002, Costică Argint a mai fost condamnat de două ori, în 1995, la trei ani de închisoare pentru lipsire de libertate, violare de domiciliu şi şantaj, şi în 1996, la patru luni de închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Ambele condamnări au fost hotărâte de judecători cu suspendarea pedepsei.

Costică Argint este celebru pentru că, în 2007, deşi era căutat de autorităţile române

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 13 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°