Aflat la a patra carte, Catalin Dorian Florescu reprezinta, cum s-a observat deja, un caz al literaturii contemporane. Roman prin nastere, emigrat la 15 ani in Elvetia, el scrie literatura in limba germana pe subiecte romanesti. Este, prin limba, scriitor elvetian (de expresie germana), in schimb prin tematica (iar, in tara lui Marin Preda, nu se poate nicidecum nesocoti "tema autorului") el face parte din diaspora romaneasca. Scrierile sale tematizeaza desprinderea de cultura materna, insa nu la modul tragic al instrainatilor din cauza "istoriei" sau "geografiei" ostile, ci intr-un fel mai senin, mai detasat. Diaspora si canonul Recenzindu-i, in urma cu citiva ani, romanul Drumul scurt spre casa, notam ca pe un lucru inca neobisnuit detasarea fata de problematica politica in relatarea unei copilarii traite sub comunism. Florescu se apropia de curentul, manifestat puternic la noi inca de pe atunci, care se ambitiona sa recupereze trecutul personal dintr-o epoca istoric nefericita prin memorabilia marunte, tinind de paracultura. Dar la el se putea inregistra si un ciudat sound de o frapanta neutralitate, aproape extraterestra prin comparatie cu tendinta autohtona a perioadei: nu doar ca Florescu facea abstractie de politic, de tirania si de saracia epocii ceausiste, dar el vedea chiar si politicul canonic intr-o maniera apolitica. Astfel, ascultarea radioului pe Europa Libera nu era atit o varianta personala de opozitie la regim, ci mai degraba un mod de comuniere a tinarului erou cu tatal sau la adapostul intunericului, in linistea subliniata de "parazitii" aparatului de radio. Spre comparatie: nimic nu aparea la Florescu din poza insurgentului cool Vasile Ernu, care "repolitizeaza" polemic amintirile sovietice ale copilariei sale de "nascut in URSS". Prin romanele sale elvetiene, scrise incepind cu anul 2001, Catalin Dorian Florescu nu "se integreaza" culturii roman