Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de şoferi vor bloca, mâine, nordul Capitalei

Publicat in Adevarul, marți 13 aprilie 2010 ·

Confederaţia Operatorilor şi Transporatorilor Autorizaţi din România (COTAR) anunţă că va organiza mâine, 14 aprilie, un miting de protest în Piaţa Victoriei din Capitală. Conform autorizaţiei obţinute de această confederaţie patronală de la Primăria Municipiului Bucureşti, la protest vor participa peste 8.000 de persoane şi circa 6.000 de autovehicule.

„Mâine între orele 6.00 şi 8.00 va avea loc adunarea participanţilor din provincie cu autovehiculele care vor staţiona pe Şos. Kiseleff, Piaţa Arcului de Triumf, Piaţa Presei Libere. Între orele 9.00 şi 12.00 va avea loc adunarea participanţilor la miting din Bucureşti pe Şos. Kiseleff, Piaţa Victoriei, Piaţa Arcului de Triumf. În intervalul orar 12.00-15.00 se va desfăşura mitingul de protest în Piaţa Victoriei. Între orele 15.00 şi 16.30 este programată retragerea participanţilor“, se arată într-un comunicat al COTAR. Conform aceleiaşi autorizaţii, pe 21 aprilie va avea loc o manifestare similară.

Atenţie la „Monitorul Oficial“!

Reprezentanţii patronatelor organizatoare ale acestei acţiuni de protest au solicitat aprobarea unei Ordonanţe de Urgenţă care să pună capăt pirateriei din domeniul transporturilor de persoane şi marfă din domeniul şcolilor de şoferi. Ordonanţa a fost aprobată în ultima şedinţă de Guvern, dar încă nu a apărut în „Monitorul Oficial“. Tocmai neapariţia acestei Ordonanţe de Urgenţă şi necunoaşterea conţinutului ei de către reprezentanţii celor 12 federaţii patronale membre COTAR a dus la organizarea acestei acţiuni de protest.

„Ne pare rău că am ajuns la această acţiune de protest, dar am atenţionat Executivul că membrii noştri nu mai sunt dispuşi să accepte activitatea de piraterie în trafic şi să le fie puse în cârcă toate accidentele care apar pe şoselele naţionale. Ne pare rău că în sectorul Agricol Ilfov mâine circulaţia de persoane va fi întreruptă. Dacă mâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°